Grav accident de muncă la o societate cu profil de prelucrare a lemnului, de lângă municipiul Rădăuţi. Un tânăr de 24 de ani a ajuns în stare gravă la spital, cu ambele picioare fracturate, după ce a suferit un accident în hala unde lucra. Tânărul a intrat în interiorul unui utilaj pentru a-l curăţa, iar un coleg de muncă a pus utilajul în mişcare, accidentându-l grav la ambele picioare.
Accidentul a avut loc duminică seara, în timpul schimbului doi, în jurul orei 20.35. Echipa de cercetare sosită la faţa locului a constatat că în timp ce Ionuţ D., de 24 de ani, din comuna Grămeşti, angajat ca sortator, se afla în separatorul de scândură pentru a-l curăţa de resturile lemnoase, un bărbat de 37 de ani, Florin C., din oraşul Siret, a pus în funcţiune separatorul, fără a se asigura că în interiorul maşinii nu se află vreo persoană. Astfel picioarele lui Ionuţ D. au fost prinse între racleţii lanţurilor cu care era prevăzut separatorul de scândură şi cadrul metalic al separatorului. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj al Ambulanţei Rădăuţi, care, după acordarea primului ajutor, a transportat pacientul la Spitalul Municipiului Rădăuţi. Medicii rădăuţeni au stabilit diagnosticul tânărului ca fiind fractură deschisă gambele bilaterale, ulterior acesta fiind transferat la Spitalul Judeţean Suceava.
Cadrele medicale de la Spitalul Rădăuţi nu s-au pronunţat cu privire la numărul de zile de îngrijire medicală pe care le-ar necesita pentru vindecare Ionuţ D. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală faţă de Florin C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi vătămare corporală din culpă. Incidentul urmează a fi adus la cunoştinţa Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava de reprezentaţii firmei unde s-a produs, pentru demararea unei anchete.