Filiala Suceava a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) organizează miercuri, 21 septembrie 2016, manifestările dedicate „Zilei naţionale a contabilului român”. Evenimentul vor avea loc la Complexul Zamca din Suceava, începând cu ora 15:00. În cadrul evenimentului vor avea loc și „Topul local al celor mai bune societăţi membre CECCAR filiala Suceava”, și aniversarea a 95 de ani de la înfiinţarea CECCAR.
Deschiderea oficială a manifestărilor organizate de „Ziua naţională a contabilului român” va fi făcută de preşedintele Filialei CECCAR Suceava, Luminiţa Paula Chihai, după care va fi citit mesajul Consiliului Superior al acestei organizaţii. După mesajele adresate de oficialităţile locale, participanţilor li se va prezenta tema „CECCAR – 95 ani de existenţă în slujba profesiei contabile”, moment urmat de acordarea unor diplome de merit. De la ora 16:30 va începe topul local al celor mai bune societăţi membre CECCAR, iar directorul executiv al filialei va înmâna distincţii și diplome firmelor nominalizate.