Un şofer care a intrat într-o depăşire inconştientă, în curbă, peste linia continuă, a provocat un accident rutier în urma căruia o femeie de 36 de ani şi cele două fiice ale sale, pasagere într-un autoturism care se deplasa regulamentar, au fost rănite grav. Accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 10.00, pe E 85, la ieşirea din Cumpărătura spre Fălticeni.
Alexandru Gluvacov, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Suceava, conducea un autoturism Dacia Sandero, pe direcţia dinspre Fălticeni spre Suceava. Şoferul a pătruns cu maşina pe contrasens, depăşind un vehicul din faţă, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un Ford Focus, condus regulamentar dinspre Suceava. La volanul Fordului era Ionel Pîntea, în vârstă de 38 de ani, din Moineşti-Bacău, jandarm aflat în timpul liber. Alături de el în autoturism erau soţia sa şi cele două fiice ale lor, una în vârstă de 14 şi una de 8 ani.
În urma impactului deosebit de violent, Dacia Sandero a fost proiectată în afara şoselei, în timp ce Fordul a fost transformat într-un morman de fiare.
Echipajul de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, care s-a deplasat la faţa locului, a găsit-o încarcerată pe una dintre fetele de pe bancheta din spate, din Ford. De asemenea, femeia din faţă prezenta multiple leziuni. Femeia de 38 de ani, fiicele sale şi şoferul celeilalte maşini au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava.
"Oameni care nu gândesc atunci când sunt la volan şi nenorocesc familii"
Singurul care a rămas la faţa locului a fost Ionel Pîntea, bărbatul care s-a trezit cu o maşină în faţa sa şi nu a mai avut ce face:
"A tăiat linia continuă (n.r. - şoferul Daciei), eu eram pe banda I şi a intrat direct în mine. Avea viteză, m-am trezit cu el în faţă şi nu am avut ce să mai fac", a relatat conducătorul auto.
"Oameni care nu gândesc atunci când sunt la volan şi nenorocesc familii", spune disperat bărbatul a cărui soţie şi ambele fiice au fost duse la spital.
Mama şi una dintre fiice au leziuni grave
Cele mai grave leziuni le-a suferit femeia în vârstă de 36 de ani, soţia jandarmului de la Bacău. Medicii de la Urgenţe au declarat, sâmbătă, la puţin timp după accident, că aceasta avea ruptură de splină şi a fost dusă de urgenţă în sala de operaţie. Femeia mai avea o fractură de umăr şi o fractură de claviculă.
Fata în vârstă de 14 ani a fost diagnosticată preliminar cu pneumotorax şi contuzie splenică. Ea mai avea şi un traumatism cranio-cerebral şi traumatisme la coloana cervicală şi în zona toraco-abdominală. A doua fată, cea de 8 ani, avea şi ea mai multe traumatisme, însă era în stare mai bună.
Şoferul care a provocat accidentul a fost diagnosticat cu leziuni uşoare.
Culpa şoferului Daciei Sandero, clară şi pentru poliţişti
Din ancheta preliminară de la faţa locului a poliţiştilor rutieri nu au rezultat dubii cu privire la cum s-a produs accidentul.
Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a declarat: "Din verificările efectuate de echipajul de poliţie deplasat la faţa locului rezultă că şoferul în vârstă de 49 de ani, care circula pe direcţia Fălticeni – Suceava, a efectuat o depăşire neregulamentară, într-o curbă la dreapta, încălcând marcajul longitudinal continuu, a pătruns pe contrasens, moment în care a lovit frontal autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani, din localitatea Moineşti, judeţul Bacău".
Poliţiştii de la Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Suceava au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi continuă ancheta. Pe parcursul cercetărilor urmează a se efectua verificări suplimentare, pentru a se elucida toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Ambii şoferi implicaţi în accident au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.