„Drumeţie pentru <O Nouă Viaţă>”, ediţia a IV-a, se va desfăşura sâmbătă, 17 septembrie, începând cu ora 9:30, pe traseul Moara - Mănăstirea Hagigadar. Organizat de Fundaţia „O Nouă Viaţă”, evenimentul caritabil “Drumeţie pentru <O Nouă Viaţă>” îndeamnă la mişcare cât mai mulţi oameni. Participanţii la drumeţie pot face şi donaţii pentru copiii cu nevoi speciale. „Scopul acţiunii caritabile (drumeţiei) din acest an este de a sprijini <Casa Emmanuel> din Suceava, construită şi dată în folosinţă gratuită de Fundaţia <O Nouă Viaţă>, care găzduieşte 17 tineri şi copii cu dizabilităţi mentale şi asociate grave, precum şi Centrul de respiro pentru familiile care au copii cu nevoi speciale. Beneficiarii centrului <Casa Emmanuel>, care a devenit un model de bune practici în judeţul Suceava, au nevoie de susţinere din partea întregii comunităţi, pentru ca, în ciuda handicapului sever, să fie parte activă a societăţii”, ne-au spus organizatorii. Proiectul este susţinut anul acesta de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava şi Monitorul de Suceava, în parteneriat cu Primăria Moara şi Primăria Siret.
Monica McDaid: „Sunt foarte impresionată de răspunsul pozitiv al societăţii civile”
Monica McDaid, preşedinte onorific şi membru fondator al Fundaţiei „O Nouă Viaţă”, a venit în această săptămână la Siret special pentru a sprijini a IV-a ediţie a evenimentului caritabil „Drumeţie pentru <O Nouă Viaţă>”. „Sunt foarte impresionată de răspunsul pozitiv al societăţii civile la apelul nostru pentru acest eveniment şi îmi exprim sincera apreciere faţă de comunitate”, a declarat Monica McDaid. Ea a completat că, prin proiectul „Drumeţie pentru <O Nouă Viaţă>”, Fundaţia <O Nouă Viaţă> doreşte să fie un promotor al unei mentalităţi noi, ce îşi propune să înlăture treptat eşafodajul prejudecăţilor legate de persoanele cu dizabilităţi şi să iniţieze în societatea românească atitudini noi, care să valorizeze fiecare individ. Monica McDaid a ţinut să reamintească faptul că Fundaţia „O Nouă Viaţă” are o activitate de 26 de ani în judetul Suceava, activitate începută la Spitalul de Copii Neuropsihici Siret, participând activ la politica naţională de dezinstituţionalizare şi dizolvarea marilor instituţii de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi. „Astfel, au fost dezinstituţionalizate peste 120 de persoane, iar în activităţile Fundaţiei au fost implicaţi peste 1.000 de voluntari, din străinătate, profesionişti din diferite domenii de activitate. De-a lungul timpului, s-au cheltuit fonduri substanţiale pentru a îmbunătăţi modul de trai al persoanelor dezavantajate. Astfel, Fundaţia a făcut ca visele să devină realitate şi începând cu anul 1998 au fost construite 7 locuinţe de tip familial, precum şi un bloc de garsoniere. Încă de la început, s-a urmărit formarea şi dezvoltarea abilităţilor de viaţă semi-independentă sau chiar independentă, prin programele implementate şi, în acest scop, personalul angajat a beneficiat de cursuri de formare, traininguri, atât în ţară, cât şi în străinătate. Fundaţia a facilitat reinserţia socială şi profesională a tinerilor cu dizabilităţi, sprijinind astfel integrarea lor în comunitate. Suntem activi şi în sprijinirea comunităţii, medical, financiar, material, educaţional, programul de Asistenţă Social Comunitară luând naştere încă din anul 2003”, a mai spus Monica McDaid.
Traseul este de dificultate medie, iar durata acestuia este între o oră şi două ore
Startul drumeţiei se dă sâmbătă, la ora 9:30, traseul având ca punct de plecare curtea Casei Emmanuel, Str. Ion Irimescu, nr. 9 din Suceava. Participanţii se vor îndrepta apoi pe şoseaua spre Moara, iar după 200 de metri o vor lua pe un drum pietruit spre Mănăstirea Hagigadar. „Coborâm dealul, ocolim mănăstirea şi ne întoarcem pe şoseaua de centură a Sucevei. Traseul este de dificultate medie, iar durata acestuia este între o oră şi două ore. La închiderea evenimentului, dorim să organizăm un barbeque la care sunt invitaţi toţi participanţii, oferindu-ne astfel ocazia să petrecem timp de calitate împreună”, ne-au spus reprezentanţii Fundaţiei „O Nouă Viaţă”. Ei au mai adăugat că „singuri nu putem schimba o lume întreagă, dar putem schimba lumea unui om, iar aceasta este ceea ce ne dorim. Vă aşteptăm cu drag să participaţi la a IV-a ediţie a evenimentului, pentru ca împreună să schimbăm lumea cât mai multor semeni. Să strângem împreună fonduri pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi din <Casa Emmanuel> Suceava. Pentru înscrierea la drumeţie nu se percepe nici o taxă”. Dacă doriţi să vă alăturaţi echipei „O Nouă Viaţă”, puteţi să sunaţi la numerele de telefon 0744 527 294 (Marcela), 0733 965 848 (Anca), 0230 280 075 (Sediul Fundaţiei din Siret), e-mail: admin@fonv.org, www.fonv.org, www.facebook.com/fundatia.onouaviata. Cei care vor să se înregistreze pentru drumeţie pot să îşi trimită datele pe admin@fonv.org sau la sediul Fundaţiei „O Nouă Viaţă” din Siret (str. Unirii, Nr. 11, localitatea Siret, judeţul Suceava, telefon 0230 280 075, fax 0230 280 175). Vă puteţi înregistra şi online, la http://sponsoredwalk.fonv.org.