Poliţiştii suceveni ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu fundaţia umanitară Romania Children Humanitarian Foundation, au oferit copiilor fără posibilităţi financiare rechizite pentru noul an şcolar. 20 de ghiozdane echipate cu rechizite au fost oferite copiilor sărmani din sate din apropierea municipiului Suceava, din dorinţa de a da o mână de ajutor celor care vor să meargă la şcoală. Acţiunea s-a dorit a fi un mesaj clar dat de poliţişti, care îi îndeamnă pe copii să urmeze cursurile şcolare, pentru a deveni un sprijin pentru comunităţile din care provin.
De asemenea, în prima zi de şcoală, peste 450 de poliţişti au participat la activităţile de deschidere a anului şcolar 2016-2017 şi au prezentat mesajul şefului Poliţiei Române adresat copiilor, părinţilor şi profesorilor. În prima zi de şcoală poliţiştii rutieri şi poliţiştii de ordine publică au asigurat fluidizarea traficului rutier şi au vegheat la siguranţa circulaţiei elevilor spre unităţile de învăţământ.
Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, le-a transmis tuturor celor implicaţi în noul an şcolar mesajul poliţiştilor suceveni:”Pentru fiecare elev, părinte şi profesor, un nou an de învăţământ reprezintă o nouă provocare. Poliţiştii suceveni sunt alături de dumneavoastră şi vă doresc mult entuziasm, curiozitate şi putere de muncă pentru obţinerea unor rezultate deosebite.
Împreună, prin dezvoltarea unui simţ al comunităţii în jurul şcolii, vom oferi copiilor noştri un an şcolar plin de creativitate şi performanţă, o şcoală frumoasă şi sigură. Cu toţii ne dorim o viaţă mai sigură pentru familiile noastre, copiii noştri, pentru întreaga comunitate! Ca poliţişti, membri ai comunităţii, grija noastră este, înainte de toate, să veghem la liniştea şi siguranţa tuturor. Şcoala reprezintă cadrul în care se descoperă primele aptitudini şi se formează trăsăturile de caracter ale adulţilor de mâine. Alături de familie, profesorii sunt adevăraţi modelatori ai personalităţii copiilor, iar poliţiştii sunt cei care se implică direct în menţinerea unui climat de ordine, astfel încât procesul educaţional să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.”