Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a salutat decizia ministrului Agriculturii de a modifica condiţiile de accesare a subvenţiilor la animale, pentru a permite unui număr cât mai mare de fermieri să beneficieze de banii europeni. ”Se văd deja <roadele> întâlnirii fermierilor suceveni cu ministrul Agriculturii. Mai mulţi fermieri vor beneficia de subvenţii la animale. În urma discuţiilor avute cu fermierii la Consiliul Judeţean Suceava, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a preluat o serie de probleme pentru care a promis soluţii. Recent a anunţat că se vor modifica condiţiile de accesare a subvenţiilor la animale pentru a permite unui număr cât mai mare de fermieri să beneficieze de banii europeni, lucru care nu poate decât să ne bucure”, a declarat Flutur. Achim Irimescu a anunţat recent că la ovine s-a scăzut pragul de eligibilitate de la 150 de capete, în zona de munte, la 60 de capete minim, iar pentru bovine, s-a introdus pentru zona de munte eligibilitate de la 5 capete, nu de la 10.
”În urma discuţiilor pe care le-am avut cu fermierii am venit cu o serie de amendamente. De exemplu, la ovine, am scăzut pragul de eligibilitate de la 150 de capete, în zona de munte, la 60 de capete, minim.Pentru bovine, am introdus pentru zona de munte eligibilitate de la 5 capete, nu de la 10. Am venit de asemenea de la 8 ani, la 10 ani, vârsta maximă a animalului. Plus, condiţia să ai 10 bovine în curte, însă să plăteşti cele eligibile. În prezent, nu este posibil. Dacă din 10 nu au prima fătare, nu îndeplinesc condiţiile anterioare, iei pentru cele 5 bovine eligibile. Va exista o creştere substanţială pe ansamblu pentru că fondurile vor creşte de la an la an. De exemplu, dacă vorbim de bovina de carne, în loc de 300 de euro vom ajunge la 330-340 de euro pe cap de animal. La ovine vom avea de asemenea o creştere substanţială, pentru că ne dorim să reducem decalajul dintre ovine şi bovine. De la 4,5 euro în prezent, vrem să ajungem la 17 – 20 – 26 de euro pe cap de animal”, a declarat Achim Irimescu.