Imaginaţia hoţilor nu are limite, lucru dovedit şi de două tinere din municipiul Suceava. Cele două au fost interceptate de agenţii de pază ai unui magazin cu profil sportiv din Suceava, care au sesizat că femeile au furat o serie de produse de îmbrăcăminte, iar mai apoi au trecut pe lângă casa de marcat şi pe lângă sistemul de securitate cu intenţia de a părăsi magazinul. Interesant este că sistemele de siguranţă nu au „reacţionat” în nici un fel. Totul avea să se explice ulterior, când în poşeta uneia dintre femei s-au descoperit bunurile învelite într-o folie de aluminiu. Prejudiciul în valoare de aproape 330 de lei a fost recuperat, iar cele două tinere, una de 19 ani şi cealaltă de 20 de ani, s-au ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.