Gafă de proporții într-o revistă cu distribuție internațională, răsfoită zilnic de mii de oameni, în privința Sucevei.
După ce confuzia Budapesta – București a devenit deja tradițională, grupuri întregi de turiști care trebuiau să ajungă la București ajungând în schimb în țara vecină, la unguri, așa cum au pățit recent suporterii unei echipe de fotbal, ce veneau să vadă meciul din România, Suceava ar putea beneficia de o altă confuzie, pentru a atrage turiști aici.
În numărul din luna august a Wizz Magazine (www.wizzmagazine.com), care se distribuie în avioanele companiei internaționale, la rubrica Wizz Destinations este promovată și Suceava, de unde compania are zboruri directe către Italia și Anglia.
Intenția este cât se poate de bună, doar că rezultatul lasă de dorit.
Asta deoarece, chiar din prima propoziție turiștii sunt îndemnați să viziteze „what used to be the capital of the state of Monrovia for the Ancient Rafting Week”, care ar fi tradus prin „ceea ce era vechea capitală a Monroviei, pentru Săptămâna Plutăritului Tradițional”.
Problema e că Monrovia este capitala Liberiei, o țară de pe costa de Vest a Africii, orașul fiind întemeiat de negrii americani eliberați din sclavie, colonia fiind denumită după James Monroe, președintele de atunci al Statelor Unite.
Mai mult, în articol, turiștii sunt îndemnați să „coboare cu pluta pe râul Suceava” și să sărbătorească Zilele Orașului în perioada 8 – 14 august.
Din păcate, râul Suceava nu se pretează plutăritului, fiind mult prea periculos pentru astfel de activități.
Wizz Magazine îndeamnă turiștii să participe la „Treasure Mountain Festival”, adică, pe românește, Festivalul Comoara Muntelui, pentru a cunoaște mai bine tradițiile, legendele și obiceiurile Sucevei. Numai că mai jos, pentru detalii, este indicată adresa web tmf.squarespace.com, a „Treasure Mountain Festival”, o manifestare cu tradiție în SUA, care are loc în West Virginia și tocmai a ajuns la cea de-a 48-a ediție, care se ține în perioada 15 – 18 septembrie.
Pe românește, o varză totală. Rămâne de văzut dacă de pe urma acestor confuzii Suceava va beneficia de un val de vizitatori porniți să vadă Liberia, aventurieri dornici de plimbări cu pluta pe râul Suceava și turiști dornici să participe la vestitele concursuri din cadrul „Treasure Mountain Festival”, precum vânătoarea comorilor, concursul de dovleci, cel de costume de epocă, concursul porumbului sau să se înscriere în tabăra „Războiul Civil”.
„M-am amuzat foarte tare când am văzut articolul, inițial am crezut că este o greșeală de tipar”, a spus Dana Fodor, o suceveană care a citit revista în avion, pe când venea spre Suceava.
Articolul este disponibil și pe ediția online a revistei Wizz Magazine, în ediția din luna august, la pagina 90.