Ce soartă vor avea uraniul românesc şi mina de la Crucea?

Recentele proteste ale minerilor de la exploatarea minieră Crucea şi politica promovată de conducerea Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), în urma căreia Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN) a reziliat contractul de achiziţie a combustibilului nuclear de la CNU şi cumpără acum de la o firmă canadiană, ridică întrebări în ceea ce priveşte soarta uraniului românesc şi viitorul minei Crucea. Datele postate pe site-ul Nuclearelectrica http://www.nuclearelectrica.ro/wp-content/uploads/2016/07/Date-piata-uraniu.pdf  arată că la începutul anul 2016 preţul uraniului a fost cel mai scăzut din ultimii zece ani. Explicaţia este oferită de aceeaşi sursă, care citează compania Haywodd din Vancouver, conform căreia preţul uraniului a scăzut din cauza absenţei achiziţiilor de uraniu ale producătorilor care au închis reactoarele japoneze în urma accidentului de la Fukushima. O altă cauză este producţia de minereu de uraniu, care a crescut în majoritatea minelor. Alţi factori de scădere sunt, potrivit companiei canadiene, deciziile Germaniei şi Elveţiei de a opri toate reactoarele de pe teritoriul propriu, iar Statele Unite au pus în funcţiune ultimul reactor nuclear cu mai mult de 20 de ani în urmă. Ar fi vorba, prin urmare, de o acumulare de materie primă la producători, stocurile de minereu la nivelul anului 2014 fiind de 217.000 tone de uraniu. Această cantitate, apreciază sursa, este suficientă pentru a acoperi funcţionarea pentru următorii trei ani a reactoarelor aflate în operare, fără să fie nevoie de achiziţii noi de materie primă.

Informaţiile postate pe site-ul unei alte organizaţii de profil, Asociaţia Mondială Nucleară (World Nuclear Association), arată că în iulie 2015 producţia de uraniu a scăzut doar în unele state, în altele înregistrând o creştere spectaculoasă din 2004 până în 2013-2014. Astfel, producţia a scăzut în ţări precum Canada, de la 11.597 tone în 2004, la 9.134 tone în 2014; Germania, de la 77 la 33 de tone, România, de la 90 la 77 tone, sau Rusia, de la 3.200 la 2.990 tone. În China, producţia a crescut de la 750 tone în 2004 la 1.500 tone în 2014; Kazahstan – de la 3.719 tone la 23.127 de tone; India, de la 230 la 385 de tone, SUA, de la 874 la 1.919 tone, sau Uzbekistan, de la 2.016 la 2.400 de tone de uraniu. Tot de aici aflăm că după accidentul de la Fukushima, cererea de uraniu a crescut cu peste 31% şi o cerere mare vine din partea instalaţiilor nucleare nou construite. 

Piaţă există, dar nu pentru minele statului

Într-un interviu acordat ziarului ”Puterea”, în data de 29 martie 2016, directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, avea aceeaşi prognoză optimistă: „La 1 martie 2016, erau 65 de unităţi nucleare în construcţie la nivel global şi 173 planificate. Mai mult, există la nivel internaţional o reorientare a statelor cu tradiţie în industria petrolieră către dezvoltarea de proiecte nucleare. Criteriile sunt în egală măsură legate de aspectele economico-financiare, de disponibilitate pe termen lung a resurselor clasice, de dezvoltare a unei surse stabile şi sigure. Investiţiile în noi proiecte nucleare încep să devină un răspuns cert la necesităţile pe termen lung. Dacă astfel de state încep de la zero, ceea ce nu este uşor, noi de ce să nu continuăm?”, spunea acum câteva luni directorul general al societăţii. (http://www.puterea.ro/economie/interviu-cu-daniela-lulache-directorul-general-al-nuclearelectrica-centrala-de-la-cernavoda-este-intre-primele-cinci-din-lume-134110.html).

Ce s-a întâmplat de Compania Naţională a Uraniului, din care face parte şi mina de la Crucea, nu are loc pe această piaţă în plină dezvoltare, nu putem noi să ştim.

Tot de pe site-ul Asociaţiei Nucleare Mondiale http://www.world-nuclear.org/information-library/country-profiles/countries-o-s/romania.aspx, din secţiunea rezervată uraniului din România, aflăm că în septembrie 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat ca SNN să vândă prin ofertă publică o cotă de 10% din acţiuni pentru 85 milioane de dolari, ”în conformitate cu angajamentele faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi UE”. De asemenea, a vândut 1% la Fondul de Investiţii Proprietatea.

O companie chineză investeşte în unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă

WNA face un istoric al exploatării de uraniu românesc, arătând că până în 1963 România a livrat uraniu către Uniunea Sovietică, aproximativ 20.000 de tone, de la minele de la Băiţa - Bihor, funcţionale până în 2008. Compania Naţională a Uraniului (CNU) a fost înfiinţată în 1997 şi a produs în medie 50 tU pe an, prin minele de la Botuşana-Crucea. ”Aceste mine au fost puse în funcţiune în 1983 şi 1985, dar acum sunt aproape epuizate. Producţia în 2015 a fost de 77 tU”, scrie WNA. Prelucrarea minereului s-a făcut la Uzina Feldioara, deschisă în 1978, aflată la 350 km distanţă. ”CNU planifică să dezvolte depozitul Tulgheş-Grinţieş descoperit în 1960, în Carpaţii de Est, la aproximativ 100 km sud de Botuşana, cu un cost de 91 de milioane de euro. Un alt depozit este în Highiş-Drocea, în munţii din vest”, aflăm de la WNA.

În ceea ce priveşte centrala de la Cernavodă şi combustibilul nuclear, asociaţia scrie că după ce mai multe consorţii internaţionale şi-au arătat interesul pentru dezvoltarea unităţilor 3 şi 4, din 2013 şi-a exprimat interesul de a investi în proiect compania China General Nuclear Power Group (CGN),  În luna noiembrie 2013 au fost semnate două acorduri de cooperare nucleară între Nuclearelectrica (SNN) cu CGN, cu o scrisoare de intenţie privind construcţia unităţilor 3 şi 4. În luna mai 2014 a fost semnat un nou acord cu CGN, şi la jumătatea anului 2014 Banca Industrială şi Comercială a Chinei a fost de acord să finanţeze proiectul cu 6,5 miliarde de dolari. În proiect, acţionarul majoritar este CGN, cu 51%, Nuclearelectrica rămânând cu 49%. Tot în iulie 2014, filiala China Nuclear Power Engineering Co (CNPEC) a CGN a semnat un acord ”cu caracter obligatoriu şi exclusiv" de cooperare cu Candu Energy Inc pentru construirea celor două reactoare de la Cernavodă, acord care completează scrisoarea de intenţie semnată de compania-mamă CGN şi Nuclearelectrica pentru investiţii şi dezvoltare la Cernavodă 3 şi 4. Apoi, în septembrie 2014, CGN a prezentat oferta pentru a construi cele două unităţi şi a fost acceptat ca investitor calificat. În luna octombrie, SNN a desemnat CGN ca "investitorul selectat" pentru proiect, iar cele două companii au semnat o scrisoare de intenţie pentru a continua, iar în luna noiembrie 2015, cele două companii au semnat un nou acord pentru dezvoltarea, construcţia, exploatarea şi dezafectarea CNE 3 şi 4.

Acordul este pentru 7,2 miliarde euro.

În ianuarie 2016, Guvernul a transmis companiei CGN domeniile majore de sprijin şi de angajament asociate proiectului, inclusiv o reformă a pieţei de energie electrică, mecanismele de tarifare, vânzările de energie electrică, garanţii de stat, politicile de stimulare financiară, precum şi continuitatea acestor politici.

Compania Naţională a Uraniului, îngropată cu tot cu Crucea

Construcţia celor două noi unităţi de la Cernavodă nu începe de la zero; unitatea 3 este realizată  53% şi unitatea 4 este la 30%. După finalizare vor avea o durată de funcţionare de 30 de ani, cu posibilitatea de prelungire de 25 de ani.

Materia primă, pulberea de dioxid de uraniu, a fost furnizată până nu demult de mina de la Crucea. Astăzi, 67 de tone livrate de aici la Feldioara stau pe stoc şi se oxidează, minereul scos din subteran de minerii suceveni nu mai este cumpărat de Nuclearelectrica pe motiv că e prea scump, iar pe site-ul societăţii am găsit următorul anunţ: ”Pentru asigurarea pe termen lung a materiei prime sub formă de pulbere de dioxid de uraniu, SNN intenţionează să iniţieze şi să deruleze o procedură de achiziţie publică în vederea încheierii unui acord cadru cu o durată de 4 ani. Având în vedere cele de mai sus, SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A îi invită pe toţi cei interesaţi să participe la Etapa de calificare, să transmită o Scrisoare de Exprimare a Interesului până la data de 15.09.2016”. Pasul doi, după ce, în decembrie 2015, SNN a reziliat contractul cu CNU, singurul producător de pe piaţa locală.  Contractul era încheiat în 2014 pentru furnizare de pulbere de dioxid de uraniu pentru o perioadă de 36 de luni la un preţ de 475 lei/kg, preţ ce putea fi ajustat cel mult o dată la 12 luni, prin negociere, în situaţii justificate, încheindu-se în acest sens acte adiţionale la contract cu acordul părţilor. CNU a livrat la preţul negociat timp de aproximativ doi ani, după care din luna decembrie 2015 nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile contractuale, ofertând un preţ mult mai mare decât preţul pieţei şi sistând livrarea de pulbere, potrivit SNN. Ca urmare, spune SNN, a fost iniţiată o procedură competitivă între doi furnizori calificaţi, CNU şi Cameco Inc Canada, şi în urma analizei ofertelor de preţ, SNN a declarat câştigătoare compania Cameco. ”Preţul ofertat de acest furnizor a fost cu mult sub cel ofertat de CNU, la nivelul preţului de piaţă, cu toate taxele incluse”, a declarat SNN. Se închide Crucea şi dispare CNU? Cel mai probabil, da. Este statul român în câştig din asta? Nu ştim.