Lucrările de reabilitare a unui drum naţional din judeţul Suceava care timp de ani buni a fost considerat unul dintre cele mai proaste din ţară, DN 18, care face legătura cu judeţul Maramureş, vor începe la mijlocul acestei luni. Potrivit informaţiilor publicate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pentru început vor începe lucrările pe tronsonul de la Cârlibaba şi până în localitatea Șesuri, din judeţul Maramureş. Lucrările pe acest tronson sunt programate să înceapă în data de 15 septembrie 2016. Valoarea totală a contractului este de 54,29 milioane de lei, fără TVA, investiţia urmând să fie realizată de asocierea de firme formată din SC Autotehnorom SRL, SC Opr Asfalt SRL şi SC Rutier-Conex XXI SRL. Cele trei firme vor reabilita tronsonul Moisei - Cârlibaba pe o distanţă de 18,55 kilometri. Lucrările pe acest tronson sunt finanţate de Banca Europeană de Investiţii şi Guvernul României, data de finalizare a lor fiind 15 mai 2018.
Primarul comunei Cârlibaba, Gabriel Danciu, ne-a declarat în cursul zilei de ieri că în momentul de faţă pe acest tronson de drum se circulă „la limita bunului-simţ”, precizând că anul acesta, în perioada mai-iunie, noii constructori au acoperit cu asfalt craterele de pe carosabil. „Comparativ cu anul 2015 se circulă mult mai bine. Gropile au fost plombate, şi spre Iacobeni, iar acum se poate circula la limita bunului-simţ. Nici nu există grad de comparaţie între cum se circula anul trecut şi cum se circulă acum”, a declarat primarul din Cârlibaba.
Un alt tronson din DN 18 situat pe teritoriul judeţului Suceava, cel dintre Cârlibaba şi Iacobeni, pe o distanţă de 20,688 de kilometri, ar urma să fie reabilitat de la începutul anului viitor. Potrivit CNADNR, lucrările de reabilitare pe acest tronson sunt programate să înceapă pe data de 15 martie 2017 şi ar urma să fie finalizate pe 15 noiembrie 2018. Licitaţia pentru remedierea lucrărilor existente şi finalizarea lucrărilor rămase de executat pe tronsonul de la Cârlibaba la Iacobeni a fost câştigată de asocierea de firme formată din SC Autotehnorom SRL, SC Opr Asfalt SRL şi SC Procad SRL, valoarea contractului fiind de 59,84 milioane de lei, fără TVA.