În jur de o sută de transportatori au participat, ieri, la un nou protest împotriva scumpirii progresive a preţurilor asigurărilor obligatorii RCA, în zona de ieşire din municipiul Suceava spre Fălticeni. Nervii au fost întinşi la maximum şi pentru că luni valorile de trafic sunt mari, iar ceilalţi şoferi au fost vădit deranjaţi de coloana de maşini care circula cu viteză redusă.
Cel mai greu s-a circulat în zona sensul giratoriu de la fostul mall Galleria, iar poliţiştii rutieri au încercat să dirijeze circulaţia.
Ultimul protest din municipiul Suceava a fost sâmbătă, 3 septembrie, aproximativ pe acelaşi traseu.
Şoferi şi membri ai asociaţiilor transportatorilor sunt nemulţumiţi de costurile ridicate ale poliţei RCA şi acuză Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) că protejează doar interesele firmelor de asigurări. Transportatorii de mărfuri acuză că preţurile la RCA au crescut de patru ori într-un an de zile.
Aceştia au arătat că asigurarea pentru un tir a ajuns de la 4.000-5.000 de lei, cât era în urmă cu 3-4 ani, la 15.000-16.000 de lei acum. Creşteri importante s-au înregistrat însă şi la categoria autoturisme.
Potrivit reprezentanţilor Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, protestele vor continua, sub sloganul „Merg o oră pe zi cu 30 km/oră. Vreau să trăiesc!”. Transportatorii au anunţat că vor protesta până când valoarea RCA va fi redusă la un nivel maxim de 4.097 de lei/an.
( 6 sep 2016, 11:48:55
Camionagii sunt cei care produc cele mai mari daune ca valoare, deci trebuie sa aiba parte si de RCA cu valoare mare. Stilul lor de condus este foarte stresant pentru participantii la trafic, fiind tolerat de politisti. Exemplu: de cate ori au comparat inregistrarile aparatelor de bord pentru a vedea viteza din localitati? Piticaniile din spatele volanului monstrilor pe roti, te claxoneaza cu goarnele lor, te bliteaza si mai ca iti dau si un sut daca mergi regulamentar in localitati iar ei nu prea au cum sa te depaseasca.
Si o intrebare pt ziaristi: de ce nu-i amendeaza pentru claxonat in oras? Manifestarea lor e ca merg astfel incat sa blocheze circulatia, dar linistea publica de ce e deranjata?
In plus poate trebuie amendati si pentru montarea de claxoane ILEGALE, acele GOARNE pe care nimeni nu le vede si care sunt inclusiv pe autobuzele primariei.