O femeie acuzată că a încasat pensie ilegal, în baza unui buletin de analize falsificat, prin care a obţinut grad de handicap, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Inculpata, Anişoara Timofte, trebuie să răspundă în faţa judecătorilor pentru infracţiunile de uz de fals şi de înşelăciune. Aceasta a achitat deja prejudiciul aproape în totalitate, însă asta nu o absolvă de răspunderea penală.
Conform anchetei procurorilor Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în data de 26 ianuarie 2011, femeia s-a prezentat la Comisia de expertizare a muncii şi recuperare a capacităţi de muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Suceava, unde a depus un buletin de analize Synevo, din data de 24.01.2011, ştiind că este fals. În acest fel, femeia ar fi dus în eroare, cu bună ştiinţă, membrii comisiei pentru expertiza capacităţii de muncă. Femeia a obţinut astfel gradul II de invaliditate, obţinând o pensie de 486 de lei lunar.
Procurorii au stabilit că aceasta a încasat necuvenit bani timp de un an de zile, stabilindu-se un prejudiciul total în cuantum de 5.616 lei. Inculpata a achitat mare parte din prejudiciu, în sumă de 5.436 de lei.
Dosarul în care este judecată femeia a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava. Alte persoane care ar fi fost complice la falsul realizat de inculpată nu au fost trimise în judecată.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a intrat pe fir în cazuri de acest gen într-un dosar de mare amploare care a vizat sute de falsuri prin care s-au obţinut în mod fraudulos certificate de încadrare în grad de handicap sau pensii de invaliditate. Ancheta a început încă din 2010, iar în luna octombrie a anului trecut, 35 de inculpaţi au fost trimişi în judecată, pentru 628 de infracţiuni. Pe lista celor trimişi în judecată se regăsesc, pe lângă beneficiarii de pensii ilegale, doctori, asistente-şefe, personal auxiliar, foşti sau actuali angajaţi de la Spitalul Judeţean Suceava, dar şi doi inspectori ai Primăriei Suceava.
Dosarul în care sunt judecaţi cei 25 de inculpaţi este tot pe rolul Tribunalului Suceava, trecând de faza de Cameră Preliminară.