Fluxul memoriei

Dar eu mă autoanalizez cu toată obiectivitatea posibilă şi vreau să mai văd cât comunism a fost sădit în mine, sau cu cât comunism m-am născut. Am văzut câte idei marxiste sunt prezente în conştiinţa mea. Poate pentru că, repet, am umblat desculţ până la 14-15 ani, din martie până în noiembrie, în rest cu papuci uzaţi, cu talpă de lemn. Freudian vorbind, aici trebuie căutate motivele. Nu am fost îndoctrinat, m-am născut şi am crescut îndoctrinat cu multe idei marxist-leniniste. Din gândirea genială a tovarăşului Nicolae Ceauşescu n-am luat nimic. Nici nu era ce lua. Toate erau baliverne. Opera teoretică şi practică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu e o colecţie de baliverne. Inclusiv canalul, metroul şi Casa Poporului. Toate se puteau face peste o sută de ani de urmaşii urmaşilor noştri. Să muncească ei, să rabde de foame ei. Să stea în frig ei. Aşa trebuia să gândească secretarul general al PCR. Ce mai aprob şi acum, la fel ca în copilărie şi adolescenţă? Ierarhia marilor personalităţi politice ale ţării. Pe primul plan se situează Nicolae Bălcescu, cel mai pur revoluţionar român, cel mai nobil patriot. Revenirea sa cu vaporul, în pragul morţii, la 33 de ani, de la Palermo la Galaţi, să vadă pământul patriei, pe care n-a primit voie de la turci să pună piciorul, m-a emoţionat profund toată viaţa. S-a reîntors şi a murit la Palermo, corpul ajungând în groapa comună, ca acel al lui Mozart. Două genii! I-am citit întreaga operă pe la 11 ani la Costâna, acasă, vara, întins pe iarba din ogradă. El era imprimat încă din 1948 pe bancnota de 100 de lei. În 1952 au fost imprimate cele mai frumoase bancnote din istoria României. Un leu, trei lei, cinci lei, zece lei, douăzeci şi cinci de lei cu chipul lui Tudor Vladimirescu, iar prin 1960 şi 50 de lei cu chipul lui Cuza, altă personalitate proeminentă a României. Reţin titulatura băncii centrale de atunci: Banca Republicii Populare Române - Banca de Stat. Acum Banca Naţională este tot de stat. Rezervele Federale americane sunt proprietatea unor bănci ale multora dintre marii bandiţi imperialişti, duşmani ai proletariatului de pretutindeni, cum scria Scânteia cea bătrână, condusă pe atunci de tânărul Silviu Brucan. Normal ar fi şi ca Banca Naţională a României de astăzi să poarte cel puţin titulatura: Bancă de Stat.

Savantul C. I. Parhon, care s-a vândut comuniştilor, vorba contabilului Berlaga al lui Ilf şi Petrov şi a avocatului Colomeischi, care a făcut puşcărie mulţi ani numai pentru că era avocat. Colomeischi era rus lipovan şi ar fi putut chema Armata Roşie să-l elibereze. Atunci însă nu se ţinea cont de etnie. Duşmanii poporului nu aveau etnie. Mai târziu, prin 1965, israelienii au început să-i cumpere pe valută pe puşcăriaşii evrei din România. Sigur că nu erau mulţi. Deci savantul C. I. Parhon, vândut comuniştilor, a fost de fapt primul preşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale, îndeplinind funcţia de şef de stat. După 1955 a fost răsplătit moral cu atribuirea numelui său Universităţii din Bucureşti, deşi era încă în viaţă. Poza lui era doar în ziare, nu a fost totuşi membru al PRM, ca şi Petru Groza. Vicepreşedinte, pe lângă maestrul Sadoveanu, era şi muncitorul ceferist din Iaşi Ion Niculi, dacă mă ajută bine memoria. C. I. Parhon era un reputat cercetător în endocrinologie. Prin 1960 circula zvonul că, înainte de a muri, a fost conservat de viu într-un frigider (era atunci la modă o ştiinţă, criogenia), urmând a fi înviat când savanţii vor descoperi trezirea din hibernare. Sigur că ar fi o minune precum învierea lui Lazăr, care e totuşi o poveste ca toate poveştile. Ferească Dumnezeu să fi amintit prin 1950 de Lazăr din Biblie, în afara bisericii. Misticismul era pedepsit chiar şi cu puşcăria. Fiii pocăiţilor (membrii sectelor religioase) făceau armata la muncă, fără să pună mâna pe AK47. Ar fi fost o blasfemie faţă de celebrul pistol-mitralieră care a omorât după 1947 milioane de oameni în toate războaiele civile sau necivile.