Târgul de toamnă „Produs în Bucovina” va avea loc în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, în parcarea Iulius Mall, a anunţat joi preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. El a declarat că în cadrul târgului va fi lansat programul „Gustă din Bucovina”, unde participanţii vor avea ocazia să deguste tot ce este mai bun în materie de gastronomie bucovineană. „Vom lansa acest program <Gustă din Bucovina>, pe care va trebui să-l vindem foarte bine. Suceava merită acest lucru şi trebuie să ne pregătim bine cu toată bucătăria pensiunilor turistice, cu o gamă foarte largă de produse şi cu foarte multe curiozităţi. Va fi weekendul degustărilor şi lansăm acţiunea <cămara bucovineană> în care să venim cu toată oferta gastronomică. Îi aşteptăm şi pe partenerii noştri de la Cernăuţi să vină la acest mare târg. Ei vor veni deocamdată doar ca vizitatori. Le-am propus la reciprocitate să mergem şi noi la ei şi să participăm inclusiv cu produse”, a spus Flutur. Gheorghe Flutur a mai anunţat că la acest târg va fi lansat pachetul turistic pentru „Crăciun în Bucovina”. „Cel mai important este că la acest târg va fi lansat pachetul „Crăciun în Bucovina”. Lucrăm la acest pliant şi dorim să-l lansăm şi în alte zone. „Crăciun în Bucovina” se va întinde până la jumătatea lunii ianuarie 2017 şi vom prinde şi sărbătorile pe vechi. Intenţia noastră este să aducem cât mai mulţi clienţi la pensiuni şi hoteluri, organizând cât mai multe evenimente la sărbătorile de iarnă, inclusiv program de schi şi alte activităţi”, a explicat şeful administraţiei judeţene. Pentru organizarea târgului de toamnă „Produs în Bucovina”, Consiliul Judeţean va încheia un parteneriat cu asociaţia „Produs în Bucovina” şi cu asociaţiile de turism din judeţ.