Un bărbat în vârstă de 67 de ani a murit după ce a scăpat de sub control maşina pe care o conducea, autoturismul lovind un copac, iar apoi plonjând la o diferenţă de nivel de câţiva metri, pe malul unui pârâu, unde s-a răsturnat. Accidentul cu final tragic s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orei 10.30, pe DJ 176, pe raza satului Brodina de Jos, comuna Brodina.
Din cercetările efectuate de poliţişti rezultă că bărbatul, Petru Buceac, din Izvoarele Sucevei, aflat la volanul unui VW Golf, se deplasa pe direcţia Brodina spre Izvoarele Sucevei, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei. Practic, şoferul nu a mai reuşit să efectueze corect virajul la stânga, astfel că maşina a ieşit în afara drumului pietruit, prin dreapta. Aici, a lovit razant un copac, după care autoturismul a plonjat în albia pârâului Brodina.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi un echipaj de ambulanță. Din păcate, medicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului în vârstă de 67 de ani. Acesta a comis o dublă infracţiune atunci când s-a urcat la volan, însă asta contează mai puţin având în vedere deznodământul tragic.
„Autoturismul marca VW Golf avea plăcuţele cu numărul de înmatriculare expirate din data de 22.07.2015. Fiind interogată baza de date s-a constatat că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Autoturismul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.