Sucevencele Georgiana Andreea Ferariu şi Elena Ruxandra Seniuc vor lucra, timp de 2 luni, la Guvernul României, alături de funcţionarii din administraţia publică centrală. Tinerele se numără printre cei 200 de studenţi care au fost riguros selectaţi să participe la stagiul de practică iniţiat de Guvernul României, în prima etapă peste 5.000 de tineri din ţară înscriindu-se pentru a face parte din program. Dincolo de activitatea zilnică în cadrul administraţiei centrale, stagiarele vor avea ocazia să participe la discuţii şi mese rotunde în prezenţa unor înalţi oficiali ai statului român, miniştri, secretari de stat, precum şi la traininguri tematice.
Programul oficial de internship al Guvernului a fost deschis pe 22 iulie, la Biblioteca Naţională a României, în prezenţa premierului Dacian Cioloş şi a mai multor miniştri. Elena Ruxandra Seniuc va activa în cadrul Ministerului Justiţiei - Direcţia de Prevenire a Criminalităţii, iar Georgiana Andreea Ferariu va lucra la Institutul Naţional de Statistică - Direcţia Generală de Statistică Economică - Direcţia de Statistici Agricole şi de Mediu - Serviciul de eşantionare.
Elena Ruxandra studiază criminologia la universitatea din Durham
Elena Ruxandra Seniuc este în prezent studentă la facultatea de Criminologie în cadrul universităţii din Durham, Marea Britanie. Ruxandra are un interes deosebit pentru istorie, metode de combatere şi prevenire a criminalităţii şi politică internaţională.
Pe viitor îşi doreşte să urmeze un masterat în domeniul securităţii şi al prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate, aspirând ca după terminarea studiilor să profesez în cadrul unor organizaţii internaţionale, cum ar fi Europol sau Interpol, în cadrul departamentelor ce vizează combaterea traficului de droguri sau a terorismului şi a crimelor de război. Este secretară în cadrul Societăţii Studenţilor Români de la Durham University. A participat la două ediţii ale programului internaţional Grow, ca voluntar în tabăra din Taize (Franţa) şi în cadrul asociaţiei Demos (Republica Moldova). De asemenea, a făcut parte dintr-un program de internship în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, secţiunea cercetare. Printre cunoştinţele sale lingvistice se numără limbile engleză, spaniolă, rusă şi germană.
Georgiana Andreea este pasionată de statistică
Georgiana Andreea Ferariu are 22 de ani şi anul acesta a absolvit Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Dintre specializările oferite de facultate, aceasta a ales Statistică şi Previziune Economică. Pe perioada celor trei ani de studiu, a fost membru voluntar al asociaţiei studenţeşti Liga Studenţilor Economişti, unde a luat parte la activităţi atât cu scop didactic, cât şi caritabil, fiind un mediu în care şi-a putut dezvoltat abilitatea de a lucra într-o echipă. A participat la programul „Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”, unde a luat parte la conferinţe pe diverse teme şi a vizitat companii din Iaşi. În anul trei de facultate s-a înscris şi a fost acceptată la cursurile „GfK Research Lab”, organizate de Şcoala de Valori şi compania GfK. La diversele proiecte din facultate a utilizat datele oficiale de pe Institutul Naţional de Statistică, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a ales să aplice la această instituţie în cadrul programului de internship al Guvernului (2016).
De menţionat că programul oficial de internship al Guvernului a debutat în 2013, cu 25 de tineri stagiari care au contribuit la activităţile din cadrul Palatului Victoria. În 2014, programul a fost extins la nivelul ministerelor, având ca beneficiari peste 180 de stagiari. În 2015, alţi 300 de studenţi şi tineri absolvenţi au avut oportunitatea să facă parte din administraţia centrală, în cele 72 de instituţii implicate.