779 de candidaţi ai sesiunii din toamnă a bacalaureatului din acest an au fost aşteptaţi, miercuri, să susţină cea de-a doua probă din cadrul examenului, respectiv cea de matematică sau istorie.
Puţini au fost însă cei care s-au şi prezentat în centrele de examen, aproape un sfert dintre cei înscrişi spunând „pas” examenului maturităţii, numărul absenţilor crescând de la o probă la alta.
Fie că a fost vorba de dezinteres din partea unora, din partea altora poate lipsa motivaţiei sau faptul că sunt foarte slab pregătiţi, cert este că obţinerea diplomei de bacalaureat nu i-a motivat pe toţi absolvenţii de liceu să-şi încerce norocul la sesiunea din toamnă.
La proba obligatorie a profilului nu s-au înregistrat cazuri de fraudă, însă un elev care susţinea testarea la centrul de examen Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc a cerut subiect de rezervă, din motive medicale, acesta întârziind la examen.
606 candidaţi au susţinut miercuri proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie.
Pentru matematică au fost nevoiţi să opteze elevii de la profilul real şi de la pedagogic, 496 în total. Singurii care nu au fost nevoiţi să rezolve exerciţii de algebră, analiză, geometrie sau trigonometrie şi pentru care a fost programată proba la istorie au fost elevii înscrişi în cadrul profilului uman şi vocaţional.
Ultima probă a celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului este programată vineri. 796 de absolvenţi de liceu s-au înscris la testare, cei mai mulţi optând pentru biologie – 394 şi geografie - 241. 114 au ales logica, 18 au ales fizica, sociologie - 10, chimie – 9, informatică – 4, psihologie – 3, filosofie – 2, economie – 1.
Potrivit calendarului, afişarea rezultatelor se face pe 29 august (până la ora 16:00), urmând ca în zilele de 30 şi 31 august să fie soluţionate contestaţiile. Rezultatele finale vor fi publicate pe 1 septembrie.
Candidaţii vor să facă studii superioare
Pregătiţi sau mai puţin pregătiţi, însă cu mari speranţe de promovare şi chiar cu planuri de înscriere la facultate, absolvenţii de liceu s-au prezentat miercuri la testare.
Cei mai mulţi fac parte din rândul celor care abia de curând au reuşit să-şi încheie situaţia şcoală din cauza corigenţelor, al celor care nu au promovat în prima sesiune sau nu s-au înscris deloc.
Cosmin este absolvent al Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, iar ieri a susţinut pentru a doua oară proba la matematică, la examenul din vară nereuşind să ia notă de trecere.
„În prima sesiune am avut foarte multe emoţii, plus că s-au adunat lipsuri din generală. A fost greu la mate, dar un 5, 6 nu e imposibil de luat. Cred că am făcut, m-am descurcat”, a mărturisit tânărul care se gândeşte ca după examen să se înscrie la o şcoală postliceală sanitară, la Suceava.
Colegul său, Dragoş, nu s-a înscris la examenul din vară, însă acest lucru l-a ajutat, având mai mult timp pentru pregătire.
„Mă aştept să trec. Nu am făcut destul pentru mine, dar am făcut destul cât să trec. Eu sunt mulţumit. Nu-i înţeleg pe cei care nu vin la bac. Dacă tot faci patru ani de liceu, de ce să nu vii să încerci măcar. După bacalaureat vreau să mă înscriu aici la Calculatoare, la Suceava”, a spus adolescentul.
Andrei este absolvent al Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava. A rămas corigent la matematică, astfel că a trebuit să aştepte luna august pentru a susţine bacalaureatul. Potrivit lui, atâta timp cât buzunarele părinţilor sunt pline, viitorul sună bine.
„A fost ok. Iau notă de trecere. Vreau să fac Dreptul, să mă duc la Iaşi. Loc fără taxă nu mai prind, dar cât o fi, tata are bani”, ne-a spus tânărul la ieşirea din examen.