Absolvenţii de liceucare îşi joacă încă o carte pentru obţinerea diplomei de bacalaureat, la cea de-a doua sesiune a examenului din acest an, sunt aşteptaţi, luni, în sălile de examinare pentru a susţine prima probă scrisă a bacalaureatului, cea de limba şi literatura română.
Proba va începe la ora 9.00, candidaţii având la dispoziţie trei ore pentru a rezolva toate cerinţele subiectului.
Indiferent de subiectul extras, candidaţii vor fi nevoiţi, la primul subiect, notat cu 30 de puncte, să facă analiza de vocabular a unui fragment dintr-un text. La partea a II-a a variantei extrase, notată tot cu 30 de puncte, candidaţii vor trebui să elaboreze un text de tip argumentativ pornind de la ideile sugerate de afirmaţia unui autor. La partea a III-a elevii vor trebui să realizeze un eseu de două-trei pagini.
Probele de evaluare a competenţelor digitale, lingvistice în limba română şi într-o limbă străină au avut loc în perioada 16-19 august.
Cât priveşte probele scrise, după cea de limba română urmează matematica şi istoria, pe 24 august (778 de înscrişi, dintre care 639 la matematică), pe 26 august fiind programată proba la alegere a profilului şi specializării (796 de candidaţi).
Potrivit calendarului, afişarea rezultatelor se face pe 29 august (până la ora 16:00), urmând ca în zilele de 30 şi 31 august să fie soluţionate contestaţile. Rezultatele finale vor fi publicate pe 1 septembrie.
Lucrările elevilor suceveni vor fi corectate într-un alt judeţ
Candidaţii vor susţine examenul în cinci centre organizate astfel: Colegiul Tehnic „Andronic Motrescu” Rădăuţi (pentru absolvenţii liceelor din zona Rădăuţi, Marginea, Bivolărie, Siret, Solca şi Vicovu de Sus), Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava (candidaţii din Suceava, Cajvana şi Pârteştii de Jos), Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava (Suceava, Liteni, Dumbrăveni), CT „Vasile Lovinescu” Fălticeni (Fălticeni, Dolhasca), Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc (absolvenţii unităţilor arondate din Broşteni, Iacobeni, Moldoviţa, Vatra Dornei, Gura Humorului, Dorna Candrenilor, Câmpulung Moldovenesc).
Cei care vor încerca să fraudeze vor fi scoşi din examen. Mai mult decât atât, candidaţii prinşi copiind nu vor mai putea susţine examenul în următoarele două sesiuni.
Lucrările elevilor suceveni vor fi corectate într-un alt judeţ.
Precizăm că media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6.
La sesiunea din vară a bacalaureatului din acest an, 72,55% dintre candidaţi au promovat examenul.