Povestea de iubire dintre doi tineri, el ieșean, ea originară din Horodnic, s-a finalizat cu un dosar penal şi cătuşe pentru bărbat. Tânărul în vârstă de 25 de ani a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, joi seară, pus sub acuzare pentru infracţiunea de şantaj în formă continuată. Acesta este acuzat că a şantajat-o pe fată, ajunsă între timp fosta sa iubită, cu poze cu ea dezbrăcată. Pozele i le-a trimis chiar fata, când relaţiile dintre ei erau bune, însă pe parcurs inculpatul a început să se folosească de acele fotografii pentru a face în continuare sex cu fata. În momentul în care fotografiile au ajuns pe Facebook cazul a luat deja conotaţiile unei infracţiuni de şantaj în formă continuată, iar fata a depus reclamaţie la Poliţia municipiului Rădăuţi. Din cercetările efectuate de poliţişti rezultă că relaţia dintre cei doi a început în debutului lui 2016, când tânăra, în vârstă de 22 de ani, studentă la Iași, l-a cunoscut pe Lucian L., în vârstă de 25 de ani, din municipiul Iaşi. Cei doi chiar s-au logodit la un moment dat, iar ulterior tânărul a plecat la muncă în străinătate cu intenția de a câștiga bani pentru organizarea nunții. La scurt timp, tânărul a luat legătura cu logodnica sa și a rugat-o să-i trimită câteva fotografii în ipostaze erotice, pentru a-și mai potoli dorul de ea, iar tânăra s-a conformat. Relaţia dintre cei doi s-a deteriorat în timp și Lucian a primit vestea că tânăra vrea să se despartă de el. Imediat după aceasta el a revenit în țară și a amenințat-o că va posta pe Facebook fotografiile nud cu ea, în cazul în care nu va fi de acord să petreacă o noapte cu el. Fata a cedat o dată, însă şantajul a continuat, rezultă din anchetă.
La începutul acestei săptămâni, bărbatul a revenit în România şi cum fata nu a mai răspuns la şantaj, el a trimis fotografiile pe câteva adrese de Facebook.
Din ancheta judiciariştilor de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Rădăuţi rezultă că şantajul s-a derulat în perioada 11 iunie – 8 august.
Tânărul ar fi ameninţat victima cu acte de violenţă şi cu faptul că va distribui pe una din reţelele de socializare imagini în care aceasta apare în ipostaze indecente, în scopul de a o determina să întreţină relaţii sexuale cu el.
Cercetările se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Ieri după-amiază, procurorul de caz l-a audiat din nou pe tânăr şi a decis ca acesta să fie cercetat în continuare în libertate sub măsura controlului judiciar.