Un sucevean pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare de autorităţile portugheze are de executat o pedeapsă de 6 ani şi 9 luni de închisoare pentru trei fapte de furt şi una de conducere fără permis. Curtea de Apel Suceava a admis acum două zile sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi, în baza cooperării judiciare internaţionale în materie penală, a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale pronunţate din decembrie 2013 de Tribunalul Judicial din Vila Nova de Famalicao – Portugalia, rămasă definitivă în noiembrie 2014, care îl priveşte pe Vasile Cătălin Pleşca, condamnat la pedeapsa amintită pentru săvârşirea a trei crime de furt calificat şi a unei crime de conducere fără abilitate legală, fapte prevăzute de Codul penal portughez.
Magistraţii Curţii de Apel Suceava au dedus din pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare o perioadă de 2 ani în care suceveanul a fost închis pe teritoriul Portugaliei. De asemenea, Vasile Cătălin Pleşca a mai executat câteva luni de detenţie din data de 30 mai 2016, când a fost arestat în baza mandatului european de arestare.
Decizia luată de Curtea de Apel Suceava poate fi contestată, însă este puţin probabil să se mai poată modifica ceva, având în vedere că suceveanul este deja condamnat definitiv de instanţele portugheze.