Procedura de transfer a terenului aferent depozitului de deşeuri menajere de pe Mestecăniş din proprietatea publică a comunei Pojorâta în proprietatea publică a Consiliului Judeţean Suceava a ajuns la etapa dezbaterii publice. Hotărârea de consiliu local referitoare la transferul celor 9 hectare de teren a fost iniţiată de 12 consilieri locali, au trecut cele 10 zile rezervate recomandărilor, iar astăzi, de la ora 10.00 la 11.30, persoanele interesate sunt invitate la dezbaterea publică organizată la Căminul Cultural din Valea Putnei. Vor fi acolo pentru a răspunde întrebărilor localnicilor şi activiştilor de mediu reprezentanţi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului, Gărzii de Mediu, Direcţiei de Sănătate Publică, de la Apele Române, ai proiectantului şi ai celor două firme de consultanţă, ai Primăriei Pojorâta şi ai Consiliului Judeţean. Delegaţia de la Consiliul Judeţean va fi condusă de preşedintele Gheorghe Flutur.
Oamenii vor primi explicaţii despre sistemul de funcţionare a acestui tip de depozit de deşeuri, vor fi informaţi în ceea ce priveşte siguranţa în exploatare şi despre monitorizarea non-stop, cu transmisie directă online, a activităţii de pe întreaga suprafaţă.
În depozitul de pe Mestecăniş vor ajunge deşeurile colectate din 23 de comune şi oraşe din zona de munte, după sortarea în staţiile de transfer de la Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc. La intrarea în depozit sunt cântărite şi recepţionate. Din cele două oraşe vor veni maximum trei maşini cu deşeuri pe zi.
Imagini cu funcţionarea altor depozite vor fi proiectate la dezbaterea de azi
După depozitare, deşeurile sunt nivelate, compactate şi acoperite, la sfârşitul fiecărei zile de lucru, cu un strat inert de pământ. Acesta asigură protecţie la degajarea de mirosuri, proliferarea insectelor şi la răspândirea gunoaielor, când bate vântul. Gazele degajate, responsabile de mirosuri, sunt colectate în instalaţii speciale. Levigatul de fermentaţie care apare după 5-6 ani de depozitare va fi colectat prin tuburi de drenaj şi dirijat către staţia de epurare. Apa epurată, curată din punct de vedere fizico-chimic şi microbiologic, va fi deversată în pârâul Putnişoara. Staţia de epurare are o capacitate de 50 mc pe zi şi dispune de bazine care pot prelua supraplinul pentru a face faţă la ploi de 150 de litri/mp. Pentru diminuarea impactului vizual, de-a lungul gardului care delimitează depozitul au fost plantaţi arbori care vor forma o perdea de protecţie.
Autorităţile judeţene au pregătit pentru astăzi şi proiecţii de imagini cu depozite de deşeuri similare, inclusiv cu modul în care funcţionează depozitul de la Sibiu.
În alte ţări europene, depozitele de deşeuri în zona montană urmează aceleaşi principii de amplasare. De exemplu, o haldă de gunoi deschisă în 1975 pe munte pentru depozitarea gunoiului din Kaiserslautern - Germania este astăzi partea centrală a sistemului de management integrat al deşeurilor pentru această zonă - v. https://www.zak-kl.de/anlagen/deponie-kapiteltal. La fel a fost amplasat depozitul Bärengraben, din Würenlingen - Elveţia - http://www.srf.ch/news/regional/aargau-solothurn/wie-weiter-mit-der-wuerenlinger-deponie-baerengraben, unde au fost depozitate inclusiv deşeuri periculoase. Depozitul de pe Mestecăniş este destinat exclusiv deşeurilor menajere şi doar unităţilor administrativ-teritoriale arondate.