Intenția de punere în valoare a vestigiilor istorice ale Curții Domnești, din Centrul Sucevei, bate pasul pe loc, din cauza unei situații paradoxale.
Deși au fost alocate fonduri pentru realizarea proiectului tehnic de reabilitare a reședinței marilor domnitori moldoveni, nici o firmă nu a depus oferte pentru a contracta lucrarea respectivă.
„Avem în derulare foarte multe proiecte la care licitațiile au fost contestate și astfel lucrările sunt blocate, dar avem și o situație paradoxală – o licitație la care nu s-a prezentat nimeni. Vorbim de reabilitarea Curţii Domneşti. Am avut un proiect făcut de firma spaniolă Arena, în valoare de 19 milioane de euro. Între timp s-a deschis axa prioritară 5, de îmbunătăţire a mediului urban şi conservare, protecţie şi valorificare durabilă a patrimoniului cultural, în care se spune că suma maximă pe care o putem aborda este de 5 milioane de euro. De aceea am reluat procedura de achiziţie publică pentru realizarea documentaţiei tehnice necesară finanţării nerambursabile”, a declarat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.
Doar că la licitația electronică din luna iulie nu a fost depusă nici o ofertă, deși suma oferită, de 130.000 de lei, fără TVA, nu era de neglijat.
Pentru a nu se tergiversa mai mult lucrurile, în conformitate cu prevederile legale, s-a demarat procedura clasică de solicitare de oferte, termenul limită fiind 11 august.
Termenul limită de depunere a proiectului la Agenția Regională de Dezvoltare Nord-Est este noiembrie 2016.