Investiţia în pârtia de schi de pe masivul Rarău ar urma să primească o finanţare de patru milioane de euro, pentru finalizarea lucrărilor. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că finanţarea va fi asigurată prin Autoritatea Naţională pentru Turism. Gheorghe Flutur a explicat că urmează ca printr-o Hotărâre de Guvern să se decidă ca Autoritatea Naţională pentru Turism să devină ordonator principal de credite. După ce ANT va fi ordonator principal de credite, vor putea fi alocate şi fondurile pentru investiţia de pe Rarău, acestea fiind deja disponibile la această instituţie.
Lucrările la primul tronson al pârtiei de schi de pe masivul Rarău au fost începute prin programul „Schi în România”, în anul 2009, însă au fost oprite în anul 2012 din cauza lipsei finanţării guvernamentale. Primul tronson este finalizat în proporţie de 80%, până în momentul de faţă în pârtia de pe Rarău investindu-se o sumă de 10 milioane de euro, iar pentru finalizarea investiţiei ar mai fi necesare patru milioane de euro. După sistarea lucrărilor, pe traseul primului tronson al pârtiei au început să apară diverse probleme, cea mai mare dintre acestea fiind apariţia unei alunecări de teren pe o lungime de 140 de metri.
Primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău va avea o lungime de 2,8 kilometri, iar lăţimea acesteia variază de la 30 de metri, în zona de plecare, la 80 de metri, în zona sosirii. Panta medie a acestui tronson este de 16,6%, încadrându-se într-o pârtie de categorie uşoară spre medie. În cadrul proiectului a fost construită şi o instalaţie de transport pe cablu de tip telegondolă, care este deja finalizată, având o capacitate de transport de 1.008 persoane/oră.
(11 aug 2016, 14:33:48