Tragedie pentru o familie din Suceava plecată pe litoral pentru a petrece câteva zile de relaxare. În doar câteva minute, liniştea s-a transformat într-un adevărat coşmar, iar totul pare să fi plecat de la faptul că unul din membrii familiei nu a respectat indicaţiile salvamarilor.
Luni seară, în jurul orei 19.00, pe plaja din Eforie Nord s-a dat alarma. Un apel la serviciul de urgenţă 112 anunţa că o persoană a fost luată de apele învolburate ale Mării Negre.
Martorii povestesc că o femeie în vârstă de 36 de ani s-a aventurat în valurile mari, în ciuda steagului roşu arborat de salvamari, semn că intrarea în apă este interzisă. Curenţii puternici au tras-o pe tânără spre larg, aspect sesizat de tatăl acesteia, un bărbat în vârstă de 68 de ani.
Fără să mai stea pe gânduri, bărbatul a sărit în mare pentru a-şi salva fiica. Din păcate, la mal a mai ajuns doar tânăra, în timp ce tatăl acesteia a fost înghiţit de ape. Într-un final, pe mal a fost scos şi corpul suceveanului, dar era deja prea târziu.
Reprezentanţii echipajelor de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa şi ai SMURD din cadrul ISU Constanţa spun că nu s-a mai putut face nimic pentru bărbat.
„La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de la SAJ şi SMURD. A fost găsită o pacientă de 36 ani scoasă din apă conştientă fară tulburări respiratorii şi din păcate un pacient de 68 ani în stop care în urma protocolului a fost declarat mort”, a declarat Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa pentru reporterii de la NTV.
Steagul roşu a fost ridicat şi ieri de salvamarii de la Eforie şi Neptun din cauza valurilor puternice. Astfel, turiștii nu au voie să intre în apă. Din păcate, oamenii ignoră indicațiile salvatorilor și se aventurează în apele mării, ceea ce duce la tragedii ca cea în care a fost implicată şi familia din Suceava.