Moartea unui copilaş de numai 11 luni va face obiectul unei anchete din partea poliţiştilor şi procurorilor. Vineri dimineaţă, părinţii l-au adus pe micuţ fără suflare la Unitatea de Asistență Medico - Socială a orașului Vicovu de Sus. Asistenta de aici a sunat imediat la 112 şi a semnalat situaţia. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, dar toate eforturile de resuscitare s-au dovedit inutile. După constatarea decesului copilul a fost dus la morgă, unde i s-a făcut autopsia.
Potrivit primelor date ale anchetei, părinţii au mărturisit că micuţul a făcut diaree şi a vomitat. Se întâmpla în ziua de joi, 4 august, iar într-un timp foarte scurt, până a doua zi dimineaţă, s-a produs şi decesul. Mai mult, cei doi soţi ar avea şi suspiciuni că micuţul a contractat un virus din spitalul din Rădăuţi unde a stat internat până la finalul lunii iunie, iar acest lucru i-a fost fatal ulterior.
În acest caz s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.