Lista medicamentelor compensate pentru terapia cancerului, a unor boli rare, din sfera reumatologiei, pentru scleroză multiplă şi diabet a crescut cu încă 21 de noi denumiri comune internaţionale (DCI), adăugate prin hotărâre de guvern.
Dintre cele 21 de noi medicamente, patru sunt introduse condiţionat, urmare a încheierii de contracte cost/volum, iar 17 sunt introduse necondiţionat.
Medicamentele nou introduse pe listă vor putea fi prescrise doar în baza protocoalelor terapeutice care vor fi elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, iar în unele cazuri şi cu aprobarea comisiilor de experţi ale Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.
Cele 21 de noi DCI introduse în lista menţionată sunt: 1. Aclidinium bromidum + Formoterolum fumarat, medicamente recomandate ca tratament bronhodilatator de întreţinere pentru ameliorarea simptomelor la adulţii cu boală pulmonară obstructivă cronică; 2. Afatinibum – pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu diagnostic de cancer pulmonar local avansat sau metastatic cu alt tip de celule decât cele mici. Afatinib este comercializat în Europa sub denumirea Giotrif®; 3. Afliberceptum - comercializat ca Zaltrap este recomandat în tratamentul pacienţilor adulţi diagnosticaţi cu cancer colo-rectal metastatic, rezistenţi sau care au progresat după un regim terapeutic pe bază de oxaliplatin; 4. Axitinibum – sub denumirea comercială Inlyta este indicat pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu carcinom renal în stadiu avansat, după eşecul tratamentului anterior cu sunitinib sau cu un medicament din clasa citokinelor; 5. Azacitidinum – ca Vidaza este indicat pentru tratamentul pacienţilor adulţi, neeligibili pentru transplantul de celule stem hematopoietice, cu sindroame mielodisplazice cu risc intermediar-2 şi mare, leucemie mielomonocitară cronică fără boală mieloproliferativă, leucemie acută mieloidă.
Terapii noi pentru tipuri de cancer pulmonar, renal, colo-rectal, mamar, ovarian, leucemie
6. Bosutinibum – ca Bosulif are recomandare pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu leucemia mieloidă cronică asociată cu cromozom Philadelphia pozitiv, cu rezistenţă sau intoleranţă la terapia anterioară; 7. Certolizumab Pegol – cu denumirea comercială Cimzia este indicat pentru tratamentul poliartritei reumatoide active, moderată până la severă, la pacienţii adulţi, atunci când răspunsul la medicamentele antireumatice modificatoare ale bolii este inadecvat; 8. Everolimus (Afinitor) – recomandat în tratamentul pacienţilor cu carcinom celular renal avansat, care au înregistrat progresie a bolii la sau în urma tratamentului cu terapie ţintită asupra FCEV (factor de creştere endotelială vasculară); 9. Ibrutinibum – Ibrutinib este utilizat în tratamentul leucemiei şi previne reapariţia; 10. Ingenoli mebutas – ca Picato este indicat pentru tratamentul cutanat al keratozei actinice non-hiperkeratozice non-hipertrofice la adulţi; 11.Lapatinibum – sub denumirea Tyverb este indicat pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu neoplasm mamar avansat sau metastatic, progresiv în urma unor terapii anterioare; 12. Lixixentamidum – recomandat în diabet zaharat tip II; 13. Metoprololum + Ivabradinum – pentru afecţiuni cardiace; 14. Olaparibum – sub denumirea comercială Lynparza este indicat în monoterapie ca tratament de întreţinere la paciente adulte cu carcinom ovarian seros epitelial de grad înalt recidivat cu mutaţie BRCA, neoplazie de trompă uterină sau neoplazie peritoneală primară, sensibile la medicamente pe bază de platină, cu răspuns (complet sau parţial) la chimioterapie pe bază de platină; 15. Panitumumabum – ca Vectibix se utilizează pentru tratarea carcinomului metastatic de colon sau rect; 16. Pazopanib – cu denumirea comercială Votrient este indicat la adulţi ca primă linie de tratament în carcinomul cu celule renale în stadiu avansat şi la pacienţii la care s-a administrat anterior terapie cu citokine pentru boala în stadiu avansat, precum şi în sarcomul de ţesuturi moi; 17. Pirfenidonum – sub denumirea comercială Esbriet este recomandat pentru fibroza pulmonară idiopatică; 18. Rosuvastatinum + Ezetimibum – ca Lipocomb are indicaţii în reducerea colesterolului; 19. Talidomidum – ca Thalidomide Celgene este indicat ca tratament de primă linie la pacienţii cu mielom multiplu netratat, cu vârsta de ≥ 65 de ani sau care nu sunt eligibili pentru chimioterapie cu doze mari; 20. Teriflunomidum – comercializat ca Aubagio, se recomandă în tratamentul formelor recurente de scleroză multiplă; 21. Vildagliptinum – cu denumirea comercială Galvus, se recomandă în diabet zaharat de tip 2 la adulţi.
Tratament pentru osteoporoză prescris de medicul de familie
Prin aceeaşi hotărâre de guvern prin care a fost extinsă lista medicamentelor compensate este eliminat avizul comisiilor de la nivelul caselor de asigurări de sănătate pentru DCI-urile Rotigotinum, Donepezilum, Rivastigminum, Galantaminum şi Memantinum, prescrierea urmând a fi efectuată doar în baza protocoalelor terapeutice. În acest fel este facilitat accesul pacienţilor cu boala Parkinson şi cu demenţe la medicaţia specifică.
Prescrierea DCI Acidum Ibandronicum, cu indicaţie în osteoporoză, va putea fi efectuată de medicul de familie, după ce iniţierea tratamentului va fi efectuată de medicul de specialitate, în limita competenţei, iar DCI Methotrexatum (recomandat în artrita psoriazică) va putea fi prescris, cu excepţia codurilor de boală G13 ”Miastenia gravis”, G14 ”Scleroza multiplă” şi G27 ”Pemfigus”, deoarece acest medicament nu are indicaţii terapeutice în afecţiunile respective.
Prescrierea DCI-urilor Naproxenum+Esomeprazolum (recomandat în artroză, poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă) şi Brinzolamidum+Timololum (pentru tratamentul glaucomului) se va face pe bază de protocoale terapeutice, întrucât analiza de impact pe anul 2015 a demonstrat că există o largă prescriere în afara indicaţiilor pentru care aceste medicamente au fost incluse necondiţionat în listă. De asemenea, începând cu 1 octombrie 2016 se lărgeşte accesul pacienţilor cu osteoporoză severă la DCI Teriparatidum.