au revenit la sentimente mai bune. Asta probabil şi pentru că cei aproximativ 100 de locuitori din localitate veniţi să asiste la şedinţa extraordinară programată marţi la amiază au dorit să audă argumentele prezentate de consilieri în cazul în care s-ar fi opus proiectelor de dezvoltare a comunei Moara.
În final, toate proiectele de hotărâre iniţiate de primarul Eduard Dziminschi şi care au fost pe ordinea de zi au trecut, cele mai multe dintre ele cu votul unanim al aleşilor din Moara.
Proiectul trântit de consilierii locali la ultima şedinţă ordinară a fost din nou pe agendă, dar de această dată au existat doar trei abţineri, astfel încât după ce se va realiza selecţia de oferte pot începe şi lucrările. Este vorba de un trotuar cu o lungime de aproape 3 km, de la zona numită Pilat şi până la biserica ortodoxă din Moara Nica. Va fi un trotuar cu o lăţime de 1,2 metri, iar pentru această investiţie s-au alocat 400.000 de lei.
Tot în şedinţa de marţi s-a aprobat suma de 7.500 de euro, fără TVA, pentru racordarea la reţeaua de gaz metan, o investiţie absolut necesară pentru sute de familii din comună.
În urma votului din şedinţa extraordinară se vor amplasa şi şapte staţii de autobuz în toate satele comunei, suma totală pentru această investiţie fiind de 20.000 de lei.
Ca urmare a acordului obţinut din partea Consiliului Local se va putea realiza şi analiza indicatorilor tehnico-economici în vederea alimentării cu energie electrică a zece locuinţe de pe strada Nufărului din Bulai, precum şi a altor cinci gospodării de pe strada Humorului din Moara Nica.
Primar Eduard Dziminschi: „Mă bucur că ne putem apuca de treabă”
Schimbarea de atitudine a aleşilor locali din Moara poate constitui un pas important şi pentru modernizarea a trei drumuri din comună. Este vorba de drumurile de la Pilat la Passa Tempo, Primăria Veche – Iaz Hagigadar şi de la Şcoala Moara Carp spre iazul Roşia.
„Este vorba de drumuri cu o lungime totală de 4.380 de metri pe care dorim să le modernizăm cu bani pe care să-i obţinem în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. În lucrări sunt prevăzute asfaltări, dar şi realizarea de rigole de scurgere şi podeţe. Valoarea acestui proiect se ridică la 5.398.000 de lei”, a explicat Eduard Dziminschi.
Primarul din Moara a anunţat că a încheiat un contract pentru ridicarea gunoiului de către o firmă specializată, după un program fix. Astfel gunoiul va fi ridicat săptămânal, în fiecare zi de vineri, realizându-se în acest fel un serviciu normal pentru comunitate.
Nu în ultimul rând, de săptămâna viitoare vor începe lucrările de montare a acoperişului Căminului Cultural din Liteni, iar în măsura fondurilor disponibile anul viitor se vor face şi alte investiţii la acest obiectiv.
Prin votul consilierilor locali s-a mai stabilit că în prima zi din octombrie va fi sărbătorită Ziua Recoltei, care se doreşte a fi o sărbătoare locală unde oamenii din comună să se întâlnească într-un cadru festiv.
„Toate aceste proiecte sunt pentru a schimba în bine viaţa locuitorilor comunei Moara. Mă bucur că în ultimul ceas consilierii locali au înţeles acest aspect. Tot ceea ce se face rămâne pentru comunitate. Eduard Dziminschi nu ia nimic cu el acasă. Oamenii din comună au nevoie de drumuri, de trotuare, au nevoie de gaz metan, pe scurt au nevoie de condiţii de trai civilizate. Ori, tocmai asta am dorit şi mă bucur că ne putem apuca de treabă”, a menţionat Eduard Dziminschi.