Doi tineri au fost surprinşi de poliţişti în timp ce furau bunuri din clădirea fostei întreprinderi MES SA, după o urmărire până în zona Gării Burdujeni agenţii reuşind să-l prindă pe unul dintre suspecţi. S-a întâmplat marţi, în jurul orei 12.00, când o patrulă de proximitate de la Secţia Burdujeni a primit o informaţie legată de faptul că doi tineri fură din incinta MES. Când i-au văzut pe poliţişti, cei doi au alergat peste liniile de cale ferate ale Depoului CFR Suceava. Tânărul prins, Abel P., în vârstă de 16 ani, din municipiul Suceava, a recunoscut faptul că a furat bunuri din incinta fostei întreprinderi.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autorii au sustras ramele din aluminiu ale ferestrelor şi uşilor clădirii, cu intenţia de a le vinde la un centru de colectare a deşeurilor metalice.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat şi continuă ancheta.