Un bărbat şi o femeie au ajuns la spital în stare gravă, după ce au fost accidentaţi de un autoturism în timp ce mergeau pe marginea drumului. După producerea accidentului, cel aflat la volanul autoturismului a fugit de la faţa locului, fiind identificat de poliţişti câteva ore mai târziu.
Accidentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 04.40, când o femeie de 38 de ani şi un bărbat de 35, ambii din comuna Vereşti, se deplasau pe partea carosabilă a drumului comunal 66, de la Vereşti spre Dumbrăveni. La un moment dat, un autovehicul care circula din sens invers a pătruns pe contrasens şi i-a acroşat pe cei doi pietoni, după care a dispărut de la locul faptei. Bărbatul a reuşit să sune la 112, cei doi fiind preluaţi de echipajele a două ambulanţe şi transportaţi la spitalul din Suceava. Femeia, aflată în stare mai gravă, a fost diagnosticată cu traumatism cranio cerebral cu pierderea cunoştinţei, hematom temporal drept, hematom periorbitar şi contuzie hemitorace drept, în timp ce bărbatul avea o plagă contuză frontală şi occipitală şi un hematom peridentar. La locul accidentului au fost identificate mai multe cioburi de sticlă şi fragmente de plastic provenite de la oglinda retrovizoare stânga a autovehiculului implicat în accident, iar pe baza codurilor identificate pe acestea s-a stabilit că provin de la un autovehicul tip Mercedes Sprinter sau VW Crafter.
În urma cercetărilor întreprinse de poliţişti s-a stabilit că prin acel loc a trecut o autoutilitară albă, având pe laterala stânga spate, în partea de jos, un element de culoare închisă sau o reclamă. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 19.00, a fost găsit şi autovehiculul implicat în accident, marca VW Crafter, pe un drum comunal din localitatea Corocăieşti, având urme de avarii şi oglinda retrovizoare stânga lipsă. A fost identificat astfel şi cel care a condus autoutilitara, Ionuţ R., de 27 de ani, din comuna Vereşti, care a declarat că nu-şi aminteşte despre împrejurările în care s-a produs accidentul. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările au arătat că acesta nu are permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.