Un şofer în vârstă de 20 de ani, care consumase alcool, a fost prins de două ori de poliţie, în aceeaşi seară, prima dată alegându-se cu dosar penal pentru că a condus beat, iar a doua oară pentru că a condus deşi permisul îi era deja suspendat.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23.15, poliţiştii de la Secţia Rurală Mălini, aflaţi în serviciu de patrulare pe raza comunei Cornu Luncii, au oprit în trafic, pe drumul comunal Mieluşoaia-Păiseni, un VW Passat înmatriculat în Marea Britanie. La volan a fost identificat Alexandru Popa, în vârstă de 20 de ani, din Cornu Luncii. Întrebat de permis, tânărul a declarat că acesta i-a fost reţinut cu aproximativ trei ore înainte. După ce au efectuat verificări poliţişti au stabilit că într-adevăr un alt echipaj, de la Poliţia municipiului Fălticeni, l-a oprit pe acelaşi şofer pentru control, iar în urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,42 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i întocmit dosar penal. După acest eveniment, tânărului i s-a ridicat permisul şi i s-a eliberat dovadă fără drept de circulaţie.
„Conducătorul auto declară faptul că întrucât nu a avut la cine apela să-i conducă maşina până la domiciliu, în satul Păiseni, a condus-o chiar el, deşi i s-a adus la cunoştință că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la soluţionarea cauzei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Conducătorul auto a fost din nou verificat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,3 mg/l alcool pur în aerul expirat. După această a doua ispravă conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.