Cinci oameni au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, ieri dimineaţă, după un accident rutier petrecut pe E 85, la ieşirea din municipiul Suceava spre Fălticeni.
Din cercetările poliţiei rezultă că şoferul unei Dacii 1310, Petrea Ş., în vârstă de 54 de ani, din municipiul Suceava, care circula pe direcţia Suceava-Fălticeni, a pătruns pe contrasens, unde autoturismul a intrat în coliziune cu un microbuz VW Transporter condus de un ucrainean în vârstă de 27 de ani. Cum în cele două maşini erau şapte oameni, la faţa locului au fost mobilizate mai multe forţe: o ambulanţă SMURD şi trei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
După evaluarea medicală, trei persoane, conştiente, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru investigaţii suplimentare. Alte două persoane au fost rănite uşor. Au suferit leziuni şoferul Daciei, soţia sa şi trei cetăţeni ucraineni, pasageri în microbuz.
La finalul operaţiunilor de salvare, pompierii militari au sablat (curăţat) carosabilul de lichidele combustibile scurse din autovehiculele implicate în accident, pentru ca circulaţia să poată reveni la normal.