În vreme ce organizarea Festivalului de Artă Medievală a fost blocată, deocamdată, de votul unora dintre consilierii locali suceveni, un alt ales local, sătul de discuţiile insipide, ce nu îşi găseau rostul, a venit cu o propunere buclucaşă, ironică.
Mai exact, Adrian Arămescu, fost independent, actual liberal, cunoscut pentru declaraţiile sale tranşante şi spumoase, a venit cu propunerea de organizare a Festivalului Melcului.
„Și aşa avem în fiecare zi, pe Calea Unirii, un festival al melcului, îl facem oficial şi stabilim şi un regulament foarte clar pentru desfăşurarea acestuia”, a spus Arămescu, stârnind hohotele de râs ale colegilor săi, într-un moment când atmosfera era foarte încordată, din cauza contrelor dintre reprezentanţii partidelor PNL, PMP, PSD şi ALDE.
Numai că, după ce a atras astfel atenţia tuturor, Arămescu a continuat cu o propunere cât se poate de serioasă.
„Trebuie să stabilim un regulament prin care să limităm eliberarea de autorizaţii de construire pe acea zonă, până la soluţionarea problemei traficului rutier. Sunt cel puţin trei spaţii comerciale mari de care ştiu că urmează a fi făcute tot pe Calea Unirii şi care vor duce la o supraaglomerare a acestei artere de circulaţie. Și ca să nu spun că nu mai pot de dragul cetăţenilor, cum fac unii, spun că nu mai pot de dragul meu, pentru că m-am săturat să fac două ore până în oraş şi două ore înapoi”, şi-a vărsat năduful consilierul local, care locuieşte în Burdujeni, dar îşi desfăşoară activitatea şi în alte zone ale oraşului, încât face „naveta” pe Calea Unirii, zi de zi confruntându-se cu aglomeraţia din trafic, care se accentuează în perioada de vară şi de fiecare dată când sunt sărbători legale, afluxul de maşini al celor veniţi la cumpărături „paralizând” de multe ori circulaţia de pe artera principală.
Chiar dacă propunerea sa, de organizare a Festivalului Melcului, rămâne la stadiul de glumă, în mod concret, în şedinţa de Consiliu Local de joi a fost aprobată alocarea sumei de 23.000 de lei pentru realizarea unui studiu de trafic pe Calea Uniri, în baza căruia specialiştii vor veni cu soluţii concrete de rezolvare a problemei.