126 dintre candidații suceveni care au susținut concursul pentru ocuparea posturilor didactice au cerut reevaluarea tezelor, cele mai multe contestaţii înregistrându-se în rândul celor care au susţinut examenul pentru un post de învăţător (27 de contestaţii) şi educator (19 contestaţii).
14 dintre cei care au cerut reevaluarea tezelor au dat examen la disciplina limba română, iar 12 dintre contestatari au dat testarea la educaţie fizică şi sport.
Opt contestaţii au fost depuse la istorie, cinci la geografie, câte trei la franceză, matematică şi religie ortodoxă, două la muzică şi câte una la educaţie plastică, biologie, chimie, confecţii textile, consiliere psihopedagogică, fizică, TIC etc.
Potrivit calendarului, contestaţiile vor fi soluţionate în zilele de 29 iulie şi 1 august 2016, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 3 august, pe www.titularizare.edu.ro.
Reamintim că 657 de candidaţi au susţinut săptămâna trecută examenul de titularizare în învăţământul preuniversitar sucevean.
Un candidat a fost eliminat din sala de examen, acestuia sunându-i telefonul mobil în timpul desfăşurării probei, alţi 50 de candidaţi s-au retras din examenul scris, iar 59 au absentat.
Cât priveşte rezultatele, 28,21%, respectiv 154 de candidaţi, au obţinut note mai mici de 5.
De cealaltă parte, 71,79%, respectiv 392 de candidaţi, au luat note peste 5, calificativ ce le oferă posibilitatea de a ocupa un post didactic, fie ca titular, fie ca suplinitor. 36,08% dintre cei care au susţinut testarea (197 de candidaţi) au luat peste 7, nota minimă pentru a ocupa un post ca titular.
Un singur candidat, din Timişoara, care a susţinut examenul în Suceava, a obţinut nota maximă. Acesta a fost examinat la matematică.
Repartizarea pe post
În calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2016-2017 se prevede că repartizarea candidaţilor cu media minimum 7 pe posturile didactice/catedrele vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va face în perioada 8-9 august 2016.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția de la clasă sau cel puțin media 8 la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului de definitivare în învățământ, sesiunea 2016. Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecția de la clasă sau cel puțin media 5 la inspecțiile la clasă în profilul postului sau în cadrul examenului de definitivat, 2016.