Bărbatul de 45 de ani prins în urmă cu două zile la volanul unui microbuz plin cu ţigări de contrabandă, în localitatea Vicovu de Jos, a fost arestat preventiv de magistraţii Judecătoriei Rădăuţi pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Dosarul penal deschis pe numele lui Traian Simiganovschi, de 45 de ani, din Gura Humorului, a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, care au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru fapta săvârşită de acesta, având în vedere faptul că bărbatul a avut alte două condamnări la pedepse cu închisoarea, pentru săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă, ultima condamnare fiind de doi ani de închisoare. Inculpatul Traian Simiganovschi a fost eliberat condiţionat la data de 16 septembrie 2015, cu un rest de pedeapsă de 303 zile, infracţiunea de contrabandă pentru care a fost reţinut la data de 27 iulie 2016 fiind săvârşită în stare de recidivă.
În urmă cu două zile bărbatul a fost prins din nou cu marfă de contrabandă
Reamintim că poliţiştii de frontieră suceveni au reuşit marţi seara capturarea unei importante cantităţi de ţigări de contrabandă, în urma unei informaţii primite. Ţigările erau ascunse într-un compartiment special amenajat, descoperit de poliţişti în interiorul maşinii. Şoferul suspect de contrabandă a fost reţinut atunci pentru 24 de ore, iar microbuzul a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră.
Incidentul a avut loc în jurul orei 22.45, în localitatea Vicovu de Jos, când un echipaj al poliţiei de frontieră a oprit în trafic un microbuz marca Renault, despre care erau informaţii că transportă ţigări de provenienţă ucraineană. La oprirea microbuzului poliţiştii au constatat că la volan se afla Traian Simiganovchi, de 45 de ani, domiciliat în Gura Humorului, judeţul Suceava. În urma controlului amănunţit, într-un locaş special amenajat în microbuz, a fost descoperită cantitatea de 7.300 de pachete de ţigări, provenite din Ucraina. Întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de 81.000 de lei, a fost confiscată, iar microbuzul în valoare de 20.000 de lei a fost reţinut. Pe numele şoferului de 45 de ani a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, pe numele său fiind emisă şi o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. După expirarea celor 24 de ore petrecute în arest, procurorii au decis ca bărbatul să fie prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Rădăuţi, care au emis pe numele său un mandat de 30 de zile de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.