Un taximetru s-a aprins şi a ars aproape în întregime, după ce s-a ciocnit cu un autoturism, care s-a răsturnat la rândul său, într-o intersecţie din municipiul Suceava. Cu toate eforturile şoferilor care au încercat să dea o mână de ajutor la stingerea taximetrului, focul a distrus maşina, iar şoferul celuilalt autoturism implicat a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Accidentul a avut loc ieri, cu puţin înainte de ora 12.00, la intersecţia dintre străzile Traian Vuia şi Nicolae Labiş (Serpentine).
Şoferul unui taximetru marca Dacia Logan, care venea dinspre intersecţia cu Calea Unirii, a virat la stânga spre Serpentine fără a se asigura şi s-a ciocnit cu un autoturism marca Dacia Logan care venea regulamentar din sens invers. În urma impactului puternic, cele două autoturisme au fost aruncate la câţiva metri unul de altul, taximetrul aprinzându-se instantaneu, iar autoturismul care circula regulamentar răsturnându-se în mijlocul intersecţiei.
Taximetristul şi trecătorii din zonă au reuşit să împingă câţiva metri taxiul care luase foc din interiorul compartimentului motor, spre o zonă mai ferită a intersecţiei. Lucian Dragotă, un martor al accidentului, ne-a declarat: „A fost o neacordare de prioritate, iar în momentul în care am ajuns în spatele taxiului, acesta fumega puţin şi a început să ardă. Am dat cu stingătorul meu, a mai venit cineva şi mi-a dat un stingător, dar nu au făcut faţă. Capota era blocată şi tot venea fum pe dedesubt. Pompierii au venit după un sfert de oră. Foarte târziu, maşina a ars complet până au venit ei.”
Incendiul a fost stins de pompieri după ce taxiul a ars aproape în totalitate
Flăcările puternice i-au făcut pe cei aflaţi în preajmă să nu se mai poată apropia de maşina care ardea ca o torţă. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de pompieri care a reuşit stingerea flăcărilor, din taxi rămânând doar un morman de fiare. Plutonierul major Radu Burleanu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, a declarat după finalizarea intervenţiei: „Detaşamentul de Pompieri Suceava a fost alertat despre producerea unui accident rutier pe strada Traian Vuia. La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că ardea un taxi Dacia Logan la compartimentul motor şi compartimentul pasager. De menţionat că taxiul era echipat cu instalaţie GPL. În urma accidentului a rezultat o victimă care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.”
În urma impactului puternic şi a răsturnării celuilalt autoturism, şoferul acestuia a fost rănit, fiind preluat de un echipaj SMURD şi dus la spital. Bărbatul a suferit o contuzie de coloană cervicală, o contuzie de umăr stâng şi o contuzie toraco-abdominală.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a clarifica cine se face vinovat de producerea accidentului
La faţa locului au ajuns poliţiştii criminalişti, care au făcut măsurători pentru a afla modul în care s-a produs impactul dintre cele două autoturisme. Declaraţiile celor doi şoferi se contrazic şi o expertiză care include şi audierea martorilor la accident va clarifica cine este vinovat.
Taximetristul, Liviu Enea, în vârstă de 61 de ani, ne-a declarat: „Eu veneam dinspre Peco Mol şi am vrut să fac stânga spre Serpentine. În faţă aveam un tir, iar când am făcut stânga, domnul a venit cu viteză şi nu am mai avut cum să-l evit. Maşina a luat foc imediat. Am tras-o de acolo imediat aici în dreapta, ca să nu se întâmple altceva în trafic.”
Şoferul celuilalt autoturism implicat în accident, Viorel Ivan, în vârstă de 58 de ani, care a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, ne-a declarat însă altceva: „Veneam pe drum cu prioritate şi prin spatele unei maşini a intrat în mine în plin. Pe la jumătate m-a prins, în portiera din stânga faţă. M-a izbit în bordură, din bordură m-a aruncat în stâlpul de la STOP şi m-a răsturnat pe o parte. Au sărit oamenii, m-au ajutat şi am pus maşina pe roţi.” Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi ulterior li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma accidentului, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.