Un adolescent de 15 ani din municipiul Rădăuţi a fost reţinut după gratii o perioadă de 24 de ore, după ce o expertiză medico-legală psihiatrică a stabilit că acesta are discernământ cu privire la infracţiunile de furt comise în mod repetat. Pe numele său a fost emisă o ordonanţă de reţinere luni la prânz, în jurul orei 14.00, după ce acesta a săvârşit mai multe furturi în perioada lunii iunie a acestui an. Ulterior reţinerii pentru 24 de ore, adolescentul a fost prezentat în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, care au dispus faţă de el luarea măsurii preventive a controlului judiciar începând cu data de 26 iulie, orele 14.00.
Tânărul a intrat în vizorul poliţiei după ce a comis mai multe furturi în luna iunie, în municipiul Rădăuţi. Astfel, la data de 8 iunie, în jurul orei 21.00, profitând de faptul că portierele autoturismului marca Volkswagen Polo, proprietatea unui bărbat din comuna Arbore, erau neasigurate, a sustras din portbagaj un acordeon care era păstrat într-o husă. Instrumentul sustras a fost vândut ulterior pentru suma de 100 euro. Valoarea prejudiciului a fost estimată de persoana vătămată la 1.500 de euro.
Pe 24 iunie 2016, între orele 12.00-14.00, minorul de 15 ani, împreună cu un alt partener tot din municipiul Rădăuţi, a pătruns în interiorul unei locuinţe aparţinând unui bărbat din Rădăuţi, de unde a furat un LCD, o butelie de aragaz, iar dintr-o magazie o trusă cu scule. Bunurile furate au fost apoi valorificate, prejudiciul creat de cei doi în acest caz fiind de 2.000 de lei. Două zile mai târziu, pe 26 iunie, tânărul rădăuţean a profitat de faptul că un alt autoturism are portierele neasigurate, a pătruns în interior şi a furat un pachet de ţigări.
După reunirea tuturor cauzelor în care minorul este autor, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de furt, adolescentul urmând a fi trimis în judecată pentru faptele sale.