Un şofer băut şi recalcitrant a fost prins de poliţişti după o urmărire pe câmp şi încătuşat, din cauza agresivităţii verbale şi a refuzului acestuia de a urca în autoturismul poliţiei.
Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, în timp ce un echipaj de poliţie se afla pe DN 17, în apropierea sensului giratoriu de la ieşirea din comuna Şcheia spre oraşul Gura Humorului. Poliţiştii au observat la un moment dat o autoutilitară al cărei şofer, la vederea maşinii de poliţie, a virat brusc şi a părăsit partea carosabilă, intrând pe un drum de câmp. Echipajul de poliţie a plecat imediat în urmărirea autoutilitarei, reuşind oprirea acesteia după circa 100 de metri. Poliţiştii au constatat astfel că la volan se afla Gheorghe R., de 45 de ani, din comuna Şcheia, care le-a prezentat poliţiştilor certificatul de înmatriculare și asigurarea obligatorie, precizând că nu are asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere. La insistenţele poliţiştilor de a sufla în aparatul etilotest, acesta a refuzat, iar când i s-a cerut să-i însoţească pe poliţişti pentru continuarea cercetărilor şi recoltarea probelor biologice de sânge la spital, bărbatul a devenit agresiv verbal şi a refuzat să urce în autoturismul de poliţie, opunând rezistenţă. În acel moment, bărbatul a fost imobilizat şi încătuşat, fiind condus la spitalul din Suceava. El a refuzat şi la spital recoltarea probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.