Consumul de alcool la volan este unul dintre factorii care duc la producerea accidentelor rutiere în judeţul Suceava, ultimele evenimente demonstrând faptul că sunt destui şoferi pentru care conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice pare un lucru firesc. Două accidente avându-i protagonişti pe astfel de şoferi şi un altul prins în urma unui control de rutină, toate evenimente petrecute într-o singură zi, demonstrează acest comportament nefiresc.
Luni seara, în jurul orei 21.00, Constantin C., un bărbat de 35 de ani din Zamostea, în timp ce conducea un autoturism marca Audi, din direcţia Grămeşti spre Zamostea, din cauza neadaptării vitezei la drumul şerpuit, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un podeţ de beton din localitatea Lunca. În urma impactului, şoferul şi ocupantul locului din dreapta faţă au fost răniţi. Testat cu aparatul etilotest, Constantin C. a avut o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările poliţiştilor sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Câteva minute mai târziu, în jurul orei 21.30, poliţiști din cadrul Poliţiei Rutiere Fălticeni, în timp ce făceau un control al traficului rutier, au oprit pe DN 2E, în comuna Rădășeni, un autoturism marca Opel cu numere de înmatriculare provizorii condus de Costel A., de 23 de ani, din comuna Vulturești. Întrucât acesta mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cu ocazia verificării în baza de date a poliţiei, s-a constatat că tânărul nu are permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și că autoturismul pe care îl conducea figurează neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare. Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal.
În noaptea care a urmat, un alt eveniment rutier l-a avut protagonist pe un tânăr şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Preuteşti au fost anunţaţi în jurul orei 02.00 despre faptul că un autoturism a rupt un stâlp de iluminat public şi că un cablu de curent electric blochează traficul rutier pe DJ 208 E, în satul Valea Bourei. La faţa locului au găsit abandonat un autoturism Matiz, avariat în partea din faţă, la câţiva metri de stâlpul rupt. După o oră de la producerea accidentului, la faţa locului a apărut un tânăr de 19 ani, Iulian M., din comuna Preuteşti, care a declarat că el a condus autoturismul în momentul producerii accidentului. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul arătând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.