Un incendiu puternic a izbucnit duminică seara, distrugând anexele unei gospodării din oraşul Gura Humorului. Focul a izbucnit în jurul orei 21.00, dintr-un birou corp comun cu unul din garajele gospodăriei, şi s-a extins cu repeziciune, în scurt timp întreaga clădire fiind cuprinsă de flăcări. La faţa locului au ajuns două echipaje de pompieri aparţinând Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, care au acţionat aproape două ore pentru localizarea şi stingerea incendiului. La sosirea acestora flăcările cupriseseră şi garajul alăturat şi exista pericolul de propagare la întreaga gospodărie.
Focul a distrus mansarda, podul şi acoperişul unui garaj pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi şi o anexă pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi. Au ars în timpul incendiului aparate electronice şi electrocasnice, obiecte de mobilier, textile şi alte bunuri. S-au degradat pereţii şi podul anexei pe aproximativ 10 metri pătraţi. Pagubele materiale produse în urma incendiului se ridică la valoarea aproximativă de 20.000 de lei. În urma cercetărilor întreprinse după stingerea vâlvătăii, s-a constatat că incendiul a pornit din interiorul biroului, unde se aflau depozitate mai multe componente electronice şi electrocasnice, printre care şi un calculator ce a fost lăsat în funcţiune din timpul zilei de sâmbătă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la computerul personal lăsat sub tensiune. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă.