O bătrână în vârstă de 84 de ani a dispărut în mod misterios, ultima oară fiind văzută în centrul municipiului Suceava, membrii familiei căutând-o disperaţi prin intermediul reţelelor de socializare. Emilia Dobrea a fost văzută ultima oară sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, în parcul de lângă biserica catolică din Suceava. Femeia purta un sacou galben, fustă maro şi pălărie, iar membrii familiei bănuiesc că a avut o pierdere de memorie, cauză din care ar fi plecat într-o direcţie necunoscută. Oamenii au căutat-o în locaţiile în care ar fi putut ajunge, inclusiv la spital, însă nu au reuşit să dea de aceasta.
După ce au epuizat primele variante privind locurile în care putea ajunge, oamenii au apelat şi la Poliţia municipiului Suceava, femeia fiind dată în urmărire în mod oficial.
Poza a fost răspândită deja printre foarte mulţi suceveni, pe reţelele de socializare, însă până ieri după-amiază familia nu primise nici o veste.
Persoanele care au văzut-o pe femeia din fotografie sunt rugate să sune urgent la numărul de telefon 0741278187.