Preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ieri, la finalul unei şedinţe maraton a deliberativului, că PSD înţelege destul de greu că a pierdut alegerile în judeţ. Şedinţa de ieri a deliberativului judeţean a durat aproape opt ore, timp în care au fost aprobate 38 de proiecte de hotărâre, dintre acestea 14 fiind pentru desemnarea unor consilieri în consiliile de administraţie, adunările generale ale acţionarilor sau în comisii de specialitate la mai multe instituţii şi societăţi comerciale. În total au fost 64 de locuri pentru care trebuiau desemnaţi consilieri judeţeni, dintre acestea doar 13 fiind obţinute de PSD, restul de 51 revenind liberalilor. De precizat că PSD a reuşit să-şi numească reprezentanţi în consiliile de administraţie, AGA sau comisii de specialitate doar pe locurile în care PNL nu şi-a desemnat reprezentant.
Pentru locurile în care au concurat doi sau mai mulţi consilieri, de la PNL şi PSD, de fiecare dată au câştigat liberalii, aceştia având majoritatea în Consiliul Judeţean. Practic, la fiecare nominalizare a unui consilier PNL acolo unde exista un singur loc disponibil, social-democraţii propuneau şi ei un candidat, timpul fiind pierdut cu tipărirea buletinelor de vot, cu votul secret şi anunţarea rezultatului. Mai mult, aproape întreaga şedinţă de ieri a deliberativului a fost un alt prilej de „înţepături” şi schimburi de replici, în special între fostul preşedinte al instituţiei Cătălin Nechifor şi consilierul PSD Dan Cuşnir, pe de o parte, şi actualul preşedinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Gheorghe Flutur consideră că social-democraţii încearcă să recupereze ceea ce nu au făcut în campania electorală
De altfel, liderul consilierilor PSD, Cătălin Nechifor, dar şi alţi reprezentanţi ai social-democraţilor din deliberativul judeţean au sesizat faptul că prin modul în care s-au împărţit aceste locuri nu s-a respectat configuraţia consiliului. De asemenea, în şedinţa de ieri social-democraţii au criticat şi faptul că actuala conducere PNL a CJ Suceava a modificat organigrama instituţiei.
Aceste lucruri l-au făcut pe şeful administraţiei judeţene să declare la finalul şedinţei că social-democraţii nu înţeleg faptul că au pierdut alegerile în judeţ. „A fost o primă şedinţă mai lungă, pe care încerc să o înţeleg şi eu. Ordinea de zi a fost stufoasă pentru că am ţinut neapărat să rezolv mai multe lucruri. Una dintre probleme a fost reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Suceava, şi cu toate avizele de la Autoritatea Naţională a Funcţionarilor Publici am rezolvat şi această problemă. Şi s-a putut vedea că există o rezistenţă la schimbare din partea PSD, dacă ne referim şi la organigramă, şi la tot ce a însemnat numiri în consilii de administraţie AGA şi comisii de specialitate. Nu vreau să comentez mai mult, însă destul de greu colegii noştri de la PSD înţeleg că au pierdut alegerile în judeţul Suceava, în 5 iunie”, a spus Gheorghe Flutur.
El consideră că social-democraţii au intrat „într-un fel de sarabandă”, declarând că aceştia nu au fost deloc activi în campania electorală de la alegerile locale, însă încearcă acum să recupereze, în şedinţele Consiliul Judeţean. „Suntem pregătiţi şi pentru asta, numai că deosebirea dintre noi şi ei este că noi chiar ne-am implicat foarte tare în deblocarea marilor proiecte şi a punctelor cheie de la Consiliul Judeţean Suceava. Şi în această şedinţă am răbdare şi am aprobat toate cele 38 de proiecte de pe ordinea de zi pentru ca această instituţie să meargă înainte. Şi vorbim aici de organizarea Consiliului Judeţean, de rectificări bugetare pozitive”, a declarat preşedintele CJ Suceava.
Flutur: “Dacă hărnicia la vorbe şi la propuneri a celor de la PSD se manifesta în ultimii patru ani, judeţul era departe”
Gheorghe Flutur a subliniat că vrea să fie extrem de categoric într-o privinţă, făcând referire în special la sumele de bani pe care actualul Guvern le-a alocat pentru 71 de primării şi Consiliului Judeţean pentru remedierea pagubelor produse de ultimele inundaţii. „Am încercat să mă uit în urmă la rectificările bugetare şi la ce a dat Guvernul atunci când judeţul Suceava a avut probleme cu grindina sau inundaţiile, între 2012 şi 2016. Şi nu am găsit Hotărâri de Guvern cu alocări de resurse. Şi atunci totuşi trebuie să mulţumim actualului Guvern pentru că acum a alocat nişte bani pentru 71 de primării şi CJ pentru rezolvarea unor probleme. Şi trebuie spus că a alocat 100% din banii pe care i-a cerut comisia la nivelul ISU Suceava”, a explicat Flutur.
Pe de altă parte, preşedintele CJ Suceava a ţinut să precizeze şi faptul că în şedinţa de ieri a putut să observe că în PSD Suceava se încearcă să se construiască o nouă platformă politică şi electorală. „Dacă hărnicia la vorbe şi la propuneri a celor de la PSD se manifesta în ultimii patru ani, judeţul era departe. Şi văd o hărnicie la vorbe acum, când PSD e în opoziţie. Şi de aceea nu pot să fiu de acord cu asta, când nici nu sunt 30 de zile de când eu sunt preşedinte al CJ Suceava şi văd că se vorbeşte de terenuri vândute la Dorneşti, de proiecte care nu le-am făcut, de agricultori care sunt supăraţi că nu primesc subvenţii. Asta în condiţiile în care totuşi în aceste 26 de zile de când am preluat preşedinţia CJ Suceava eu cu echipa mea am făcut foarte multe întâlniri, şi câte zece pe zi, inclusiv pentru rezolvarea unor astfel de probleme, unele materializate cu rezultate”, a precizat Gheorghe Flutur. El a arătat că vrea să despartă „ipocrizia şi lupta politică din interiorul PSD” de ceea ce trebuie să se facă în Consiliul Judeţean.
Şeful administraţiei judeţene a mai declarat că una dintre problemele pe care trebuie să le rezolve este şi deblocarea programului „E-guvernare” pe care CJ Suceava l-a implementat împreună cu 30 de primării din judeţ. Flutur a spus că primăriile din cadrul acestui proiect nu au înţeles că acest program nu a presupus doar achiziţionarea de calculatoare. „Acest proiect înseamnă ca întregul sistem să funcţioneze. Adică să pui pe calculatoare bazele de date, de la salarizare, patrimoniu, registrul agricol sau circulaţia documentelor”, a explicat Flutur. El a mai precizat că având în vedere că aceste sisteme informatice nu funcţionează, au fost trimise somaţii de aplicare de corecţii până la 100% din valoarea totală a proiectului, motiv pentru care astăzi va avea o întâlnire cu primarii tuturor celor 30 de localităţi.
(20 iul 2016, 11:33:02