CFR a pus cruce traseului de cale ferată de la Poiana Stampei la Dornişoara în urmă cu aproape cinci ani, iar şansele de redeschidere sunt minime spre zero. Între timp, calea ferată s-a transformat într-o mică pădure, cu arbuşti crescuţi mai mult sau mai puţin direct pe terasament.
Pe podul metalic aflat chiar în Dornişoara, la mică distanţă de fosta staţie CFR flutură ironic două steaguri: al României şi al Uniunii Europene. O fi şi ăsta un semn pe care nu l-am luat în considerare, dar care ne poate da bătăi de cap şi în viitor.
Reprezentanţii CFR au decis să închidă această linie la 1 noiembrie 2011, iar de atunci nici un tren sau automotor nu a mai circulat spre sau dinspre Dornişoara. Motivul invocat la acea vreme a fost acela că ruta generează pierderi prea mari care nu justifică menţinerea ei în funcţiune. Nimeni nu s-a gândit la cele peste 360 de suflete care trăiesc în Dornişoara.
Soluţia de avarie a fost încheierea unui parteneriat între Primăria Poiana Stampei şi o firmă de transport auto persoane, care are două curse spre Dornişoara, dimineaţa şi la amiază.
Viluţ Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei, a menţionat că varianta redeschiderii acestei linii este aproape iluzorie, de vreme ce materialul lemnos este transportat auto, iar cariera de piatră care funcţiona la Dornişoara s-a închis.
„Singura soluţie este transformarea acestui traseu în unul turistic. Pe această temă mi-am propus să ajung la Regionala CFR Iaşi pentru a le propune o colaborare cu un antreprenor din Elveţia. Mai exact, acesta s-a arătat dispus să ne ajute cu o locomotivă cu aburi şi vagoane pentru un traseu de mocăniţă, dar pentru a implementa aceste gânduri avem nevoie de infrastructura feroviară”, a precizat Viluţ Mezdrea.
Închiderea traseului feroviar spre Dornişoara loveşte şi în şoferi, chiar dacă acest lucru pare oarecum paradoxal.
Pe drumul naţional 17, care leagă Suceava de Ardeal, în locul în care se intersectează cu calea ferată ce merge spre Dornişoara există un indicator de oprire pentru ca şoferii să se asigure. Localnicii cunosc faptul că trenul nu mai circulă de aproape cinci ani, astfel încât nu mai opresc la acest semnal inutil. Chiar şi aşa, unii poliţişti zeloşi îi aşteaptă la cotitură pentru a-i sancţiona.
În urma solicitărilor venite din partea şoferilor aflaţi „în culpă”, conducerea Primăriei Poiana Stampei s-a adresat atât celor de la CFR, cât şi reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru a elimina semnul de oprire, eforturi care până acum s-au izbit de birocraţia din cele două instituţii.