O tânără în vârstă de 25 de ani şi fiica sa în vârstă de 3 ani au suferit leziuni în urma unui accident rutier produs după ce femeia a scăpat de sub control autoturismul pe care îl conducea. Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 18.00, pe DN 17, la ieşirea din Suceava spre Gura Humorului.
Şoferiţa în vârstă de 25 de ani, din Frasin, conducea un autoturism Mercedes, iar la un moment dat a scăpat volanul de sub control. Maşina a intrat pe sens opus şi a ieşit în decor, unde s-a lovit de un stâlp din beton. După acest impact, maşina a ajuns în afara drumului.
Cele două, mamă şi fiică, au fost preluate de o ambulanţă şi transportate la Spitalul Judeţean Suceava. Din fericire ambele au scăpat cu leziuni uşoare.