Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 14 iul 2016 - Anul XXI, nr. 163 (6276)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

După gratii

Constantin Nistor, alias „Copilu”, arestat pentru 30 de zile

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Constantin Nistor, alias „Copilu”, de 46 de ani, din Vicovu de Sus, a fost arestat ieri dimineaţă pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată de magistraţii de la Judecătoria Rădăuţi, dar nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Suceava. Procurorii care au cerut arestarea lui Constantin Nistor au formulat patru acuzaţii împotriva acestuia, respectiv „ucidere din culpă”, „părăsirea locului accidentului”,  „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „contrabandă”.

„La data de 12 iulie 2016, în jurul orei 00.00, a preluat, deţinut şi transportat pe DJ 209G, din direcţia comuna Brodina spre oraşul Vicovu de Sus, cu autoturismului marca Audi A8, cu volanul pe partea dreaptă, care avea montate plăcuţele cu numere de înmatriculare false, cantitatea de 4.845 pachete de ţigarete, marca Marble, de provenienţă extracomunitară, producând statului român un prejudiciu de aproximativ 48.450 lei. În momentul în care a ajuns în zona denumită Caraula, din comuna Straja, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia Super Nova, condus de numitul Olecsiuc Traian, din comuna Ulma, judeţul Suceava, care circula din sens opus, în urma accidentului rezultând decesul acestuia din urmă, după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

„Copilu” este un obişnuit al organelor de anchetă. El este deja trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava alături de alte nume sonore, atât de pe plan judeţean, cât şi de la nivel naţional. Actul de sesizare a instanţei, respectiv Tribunalul Suceava, s-a produs în decembrie 2015 pentru fapte comise în 2010.

Este vorba de un dosar „mamut”, de peste 1.600 de file, în care procurorii au adunat un probatoriu care cuprinde peste 60 de acte materiale – fapte. Ministerul Finanţelor Publice, prin intermediul Direcţiei Regionale Vamale Iaşi, s-a constituit parte civilă împotriva inculpaţilor, cu un prejudiciu de peste 6 milioane de lei (60 de miliarde de lei vechi).  

Conform anchetei procurorilor, liderul grupării era Paul Iova, zis „Ion Petrişor”, cunoscut în perioada activităţii infracţionale (2010) pentru că organiza la nivel naţional concursul „Miss Piranda”, fiind un personaj extrem de influent în această lume în care se învârt mulţi bani. Tot în acest dosar va fi judecată şi Roxana Dana Rotar, cântăreaţă de manele, cunoscută drept „Prinţesa Ardealului”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Constantin Nistor, alias „Copilu”, arestat pentru 30 de zile.
 Vizualizări articol: 9488 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Constantin Nistor, alias „Copilu”, arestat pentru 30 de zile0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei