Patru absolvenţi de liceu din judeţul Suceava au obţinut calificativul maxim la toate probele examenului de bacalaureat din acest an.
Cu media 10 la sesiunea din vară a examenului maturităţii se remarcă Daniel Ciobanu - Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, specializarea Tehnician în activităţi economice, Adina Luisa Lavric - Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, specializarea Ştiinţe ale Naturii, Andreea Nistor - Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Matematică – informatică, şi Mihai Prelipcean - Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Matematică - informatică.
La nivel naţional, s-au înregistrat 56 de medii de 10, cele mai multe, şapte, fiind în capitală.
Bacalaureaţii de 10
Daniel Ciobanu a absolvit Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, iar la examenul de bacalaureat a predat toate tezele perfecte, fiind singurul elev din ţară care a studiat la un liceu din mediul rural şi care a obţinut 10 pe linie la bac.
Din toamnă tânărul va studia la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cibernetică, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, unde are deja asigurat statutul de student, ca urmare a unui premiu obţinut la un concurs organizat de facultate.
Cât despre examenul din această lună, Daniel povesteşte că „nu a fost foarte greu, a fost şi studiu şi puţin noroc”. Daniel a absolvit liceul din Dorna Candrenilor ca şef de promoţie, având în clasa a XII-a doar medii de 10.
Cu 10 curat la bac figurează şi eleva Adina Luisa Lavric, de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi. Susţine că pentru această reuşită a „învaţat în toţi cei 12 ani de şcoală”, însă pentru tânăra din Rădăuţi perioada de testări nu a ajuns încă la final, Adina pregătindu-se pentru examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Iaşi, din 25 iulie. Referitor la bac, tânăra povesteşte că subiectele au fost „accesibile”.
Tot pentru Facultatea de Medicină din Iaşi se pregăteşte şi Andreea Nistor, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava.
„Pentru admiterea la facultate, media de la bacalaureat contează doar în proporţie de 10%, 90% contând nota de la admitere. Chiar şi aşa, acest 10 este o mare bucurie”, a mărturisit Andreea. Spune că pentru reuşita de la examen a fost nevoie de studiu, puţin noroc şi inspiraţie.
„A fost din toate. Am învăţat tot anul, iar la unele discipline au fost profesori care au ţinut cursuri suplimentare de pregătire”, a mai adăugat Andreea.
Cel de-al patrulea bacalaureat de nota 10 din judeţ este Mihai Prelipcean, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, răsplătit recent cu premiul „Gheorghe Marchitan”, distincţie ce se acordă celor cu performanţe la matematică.
Anul acesta s-a calificat şi la Olimpiada Naţională de matematică, fiind pasionat de disciplinele exacte.
Vrea să studieze matematica la Universitatea din Bucureşti, iar în paralel se gândeşte să urmeze fie Facultatea de Economie, fie Informatică sau Administrarea afacerilor.
„Pregătirea trebuie să fie destul de intensă pentru acest examen, totodată atenţia este foarte importantă. Pentru mine a fost bine, am avut şi noroc. La română învăţasem toate operele, iar la disciplinele reale nu au fost probleme pentru mine”, a spus Mihai.