În mai puţin de o săptămână, în zona de munte a judeţului Suceava au fost semnalate două cazuri de atacuri de urs. În ambele situaţii a fost implicată o ursoaică cu doi pui, care a devenit agresivă în prezenţa oamenilor.
Apariţia ursului în zone frecventate de oameni, care îşi duceau vitele la păşunat, a fost semnalată pe raza comunei Dorna Arini, zona Colăcelu, pe fondul cinegetic nr. 7 denumit Bistriţa, gestionat de AJVPS Suceava.
În vederea prevenirii unor astfel de incidente, Garda Forestieră Suceava a solicitat gestionarului fondului cinegetic, AJVPS Suceava, să efectueze acţiuni de îndepărtare a acestor exemplare din zonă şi să amplaseze panouri pentru avertizarea populaţiei cu privire la pericolul existent şi restricţiile ce se impun referitor la deplasarea prin zona respectivă.
„În vederea eliminării riscului existent am recomandat ca personalul de specialitate al AJVPS Suceava să monitorizeze această zonă o perioadă mai îndelungată de timp. Vom trimite în zonă şi un reprezentant al instituţiei noastre, iar atât el, cât şi reprezentanţii gestionarului fondului de vânătoare vor trage şi focuri de armă, în aer, pentru îndepărtarea exemplarelor de urs din acea zonă.
Totodată precizăm că s-a solicitat şi Primăriei Dorna Arini să informeze populaţia din zonă cu privire la pericolul existent”, a precizatinspectorul-şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel.
Primul caz de atac de urs, cel mai grav, a fost semnalat la finele săptămânii trecute, când o femeie în vârstă de 35 de ani, din comuna Dorna Arini, care mergea pe un drum forestier, pentru a aduce bovinele de la păşunat, a fost atacată de un urs. Din fericire, animalul sălbatic doar a sărit cu labele pe femeie şi a trântit-o la pământ, după care a fugit în pădure.
Femeia a fost transportată la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde a fost diagnosticată cu plăgi escoriate la coapsa stângă şi o tăietură la limbă, pe care a suferit-o în timpul căderii. Leziunile nu au pus probleme, astfel că după ce a primit îngrijiri medicale femeia s-a întors acasă.