La finele săptămânii trecute, la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc s-a desfăşurat ultima etapă a admiterii. Candidaţii admişi după proba eliminatorie, desfăşurată la sfârşitul lunii mai, au fost ierarhizaţi potrivit mediilor finale de admitere (50% nota de la testul eliminatoriu şi 50% media de admitere). Concurenţa pentru cele 20 de locuri aprobate pentru fete şi 100 de locuri pentru băieţi a fost de 3,8 la fete şi 1,8 la băieţi. La băieţi pe primul loc s-a situat Eduard Iulian Sandu, din Dorohoi, cu media 9,95. Media cea mai mare la fete a fost 9,66 şi a fost obţinută de Angela-Emilia Bureacă, din Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud. Linia de demarcaţie între admişi şi neadmişi s-a trasat sub media 8,26 la băieţi şi 9,35 la fete.
Admitere etapizată pentru profilul militar
Viitorii elevi ai colegiului câmpulungean au scăpat de emoţiile repartizării computerizate, întrucât aceştia au fost deja admişi în cadrul învăţământului liceal.
Pentru profilul militar, admiterea presupune parcurgerea mai multor etape.
În prima etapă (recrutarea), elevii din clasele a VIII-a sau absolvenţii de gimnaziu care nu împlinesc 16 ani până la 15 septembrie trebuie să se prezinte la Biroul (Oficiul) de Informare Recrutare, din oraşul reşedinţă al judeţului de domiciliu, pentru întocmirea dosarului de candidat (de regulă în perioada februarie-aprilie).
Selecţia, conform unei programări prealabile, se desfăşoară la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Câmpulung Moldovenesc. Probele constau în testare psihologică (teste de inteligenţă şi chestionare de personalitate), testarea aptitudinilor fizice (parcurgerea unui traseu utilitar-aplicativ şi alergarea de rezistenţă) şi interviul final de orientare şi evaluare.
Admiterea în colegiul militar are două etape: prima, eliminatorie, de verificare a cunoştinţelor şi a doua de ierarhizare a candidaţilor care au fost declaraţi „admis” la testul de evaluare, potrivit mediilor finale de admitere.
În cadrul probei eliminatorii, candidaţii trebuie să răspundă la un test grilă, comun pentru disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică, cu durata de 3 ore. Sunt declaraţi admişi elevii care obţin cel puţin nota 6,00. Nota de la test are o pondere de 50% în media finală de admitere. Această testare se desfăşoară înaintea organizării admiterii în liceele civile, pentru a da posibilitatea celor care au fost respinşi să se orienteze spre o altă instituţie de învăţământ.
În etapa a II-a se face ierarhizarea candidaţilor admişi la proba eliminatorie, potrivit mediilor finale de admitere (50% nota de la testul eliminatoriu şi 50% media de admitere, calculată, conform precizărilor Ministerului Educaţiei, ca medie aritmetică între media generală de absolvire a claselor V-VIII şi media obţinută la evaluarea naţională).