Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat din Straja, acuzat de comiterea a nu mai puţin de cinci infracţiuni, după un transport de contrabandă care s-a finalizat cu urmăriri, focuri de armă şi tamponarea unei autospeciale a Poliţiei de Frontieră.
Inculpatul, George Ilarion Dumitrescu, aflat în stare de arest preventiv, va fi judecat, printre altele, şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind acuzat că a falsificat un contract de vânzare-cumpărare, pentru a încerca să convingă că maşina cu care făcea contrabandă, un Mercedes ML, aparţine unei alte persoane. Cumpărătorul care apare în documentul fals a decedat chiar în ziua „tranzacţiei”, au explicat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată.
Scene ca-n filmele de acţiune: tamponare intenţionată, plonjoane cu maşina peste maluri de pământ şi focuri de armă
Pe 30 martie 2016, în jurul orei 9.00, un echipaj de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina a fost informat pe linie operativă, de colegii de la frontieră, cu privire la faptul că un autoturism de teren Mercedes ML 63 AMG, care circula dinspre Brodina de Sus spre satul Argel - comuna Moldoviţa, ar transporta ţigări de contrabandă. Două echipaje s-au deplasat în zonă şi au aşteptat sosirea maşinii suspecte. Când a văzut echipajele în faţă, şoferul nu numai că nu a oprit, ci a şi trecut razant pe lângă maşinile de poliţie.
A urmat o urmărire pe aproximativ 6 kilometri, până când şoferul fugar a fost blocat involuntar de un camion cu lemne care circula cu viteză redusă în faţa sa şi pe care nu a avut cum să-l depăşească. Poliţiştii, care veneau din spate cu o Dacia Duster, au crezut că suspectul este deja prins, însă acesta a luat o decizie disperată:
“În acel moment însă, conducătorul autoturismului, în încercarea de a scăpa, a efectuat o manevră de mers înapoi, lovind intenţionat cu partea stânga-spate autospeciala poliției de frontieră. Poliţistul care a coborât din autospecială a efectuat cu armamentul din dotare un foc de avertisment în plan vertical, apoi unul spre pneurile autoturismului, însă din cauza configuraţiei terenului, nu a nimerit ținta, autovehiculul urmărit reușind să-și continue deplasarea”, rezultă din ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Scenele ca-n filme de acţiune au continuat: şoferul fugar a trecut cu autoturismul de teren peste două maluri de pământ şi prin albia unui pârâu, reuşind să ocolească vehiculul greu şi să-şi continue deplasarea pe drumul judeţean.
Avea acasă o „colecţie” de numere de înmatriculare
Scăpat din raza de acţiune, şoferul a abandonat autoturismul de teren şi a fugit pe jos. Poliţiştii au găsit maşina de teren pe raza satului Argel. În maşina de teren au fost descoperite 7.930 de pachete de ţigări, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproape 90.000 de lei.
Poliţiştii de frontieră au stabilit, în urma coroborării mai multor indicii, că la volan s-a aflat George Ilarion Dumitrescu, care avea să fie în scurt timp reţinut şi apoi arestat preventiv de judecători, la propunerea procurorilor. Din verificări a mai rezultat că maşina folosită la contrabandă este radiată din evidenţa circulaţiei de către autorităţile din Germania, de unde provine autoturismul, iar numărul de înmatriculare nu există, fiind fals.
Procurorii au dispus în acest caz şi o percheziţie la domiciliul inculpatului, fiind ridicate mai multe obiecte şi înscrisuri cu valoare probatorie: printre ele, o banchetă din partea din spate scoasă dintr-un autoturism de teren şi 17 plăcuţe cu diverse numere de înmatriculare (în special numere de înmatriculare provizorii specifice Germaniei şi numere de înmatriculare specifice Marii Britanii).
Contractul de vânzare-cumpărare cu un mort
Bărbatul acuzat că s-a aflat la volanul maşinii şi-a construit apărarea pe un contract de vânzare-cumpărare din care rezulta că a vândut Mercedesul ML pe data de 27 martie (cu trei zile înainte de a fi prins) unui bărbat, C.C. Din verificări a rezultat că respectiva persoană a decedat chiar în ziua de 27 martie, (data încheierii contractului), la Institutul de Oncologie din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj. Procurorii au stabilit, fără dubiu, că respectivul contract a fost realizat ulterior, în fals, inculpatul încercând să convingă că a dat maşina şi nu putea fi el la volan în ziua urmăririi.
„Din actele de urmărire penală efectuate ulterior a rezultat că numitul C.C. nu a încheiat și nu ar fi avut cum să încheie un asemenea contract de vânzare-cumpărare, deoarece era grav bolnav, fiind internat într-un spital de oncologie din municipiul Cluj-Napoca cu aproximativ 3 săptămâni înainte de a deceda, iar decesul a survenit la data de 27.03.2016, într-o zi de duminică, la ora 08.00 dimineaţa. Inculpatul, după comiterea infracțiunilor din data de 30.03.2016, acționând cu scopul de a eluda răspunderea penală, și-a preconstituit, ca probă în apărare, un contract de vânzare-cumpărare fictiv, din care să rezulte aparența că ar fi înstrăinat la o dată anterioară autoturismul cu care a fost implicat în săvârșirea infracțiunilor”, au explicat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată.
Noian de infracţiuni
După ce au finalizat ancheta, zilele trecute, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui George Ilarion Dumitrescu pentru următoarele infracţiuni: contrabandă (prejudiciul de aproape 90.000 de lei), conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, distrugere (a provocat în mod deliberat o coliziune cu autospeciala de serviciu a poliției de frontieră marca Dacia Duster, aflată în spatele său, cauzându-i avarii care au necesitat pentru remediere cheltuieli de circa 10.000 lei), şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiunea legată de contractul de vânzare-cumpărare fictiv.
Bărbatul se afla în termenul de încercare, după o condamnare pentru ultraj
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au mai ţinut să precizeze că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat definitiv, în decembrie 2013, la 1 an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de ultraj. În urma acestei condamnări bărbatului i s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani de zile, interval în care avea numeroase obligaţii şi restricţii. Cea mai importantă obligaţie era cea de a nu mai comite alte infracţiuni.
„Prin urmare, el a comis cele 5 infracțiuni ce fac obiectul prezentei cauze în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante anterioare”, au arătat procurorii. În aceste condiţii, instanţa ar putea revoca suspendarea condiţionată a primei condamnări.
Referitor la acuzaţiile legate de cele cinci infracţiuni, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată, inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie.