Doi bărbaţi, un român şi un ucrainean, s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă după ce poliţiştii au descoperit în autovehiculele cu care aceştia circulau peste 300 de pachete de ţigări aduse ilegal din Ucraina.
Primul dosar penal a fost întocmit vineri spre seară, când o patrulă din cadrul SPR 3 Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, în localitatea Dornești, un VW Passat înmatriculat în Bulgaria, condus de un tânăr de 20 de ani. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interiorul acestuia au fost identificate 60 de pachete de țigări marca „Marble” și 30 de pachete de țigări marca „Rothmans”. Ţigările, în valoare de 900 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
La doar 24 de ore, în seara zilei de sâmbătă, a fost oprit pentru control, pe o stradă din Siret, un autovehicul marca VW Bora, condus de o femeie în vârstă de 38 de ani, din Fălticeni. Împreună cu ea se afla şi soţul, care a declarat că toate cele 220 de pachete de ţigări descoperite în maşină îi aparţin.
Bărbatul a declarat că a cumpărat ţigările pentru consum propriu, din parcarea Vămii Siret, de la persoane necunoscute.
Țigaretele de contrabandă, în valoare de aproximativ 2.200 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul a fost lăsat în custodia celor doi soţi până la definitivarea cercetărilor.