Roşiile care se văd maro sau mov, castraveţii vineţi şi toate celelalte legume şi zarzavaturi a căror culoare este percepută distorsionat din cauza cupolei verzi instalată odată cu modernizarea Pieţei Centrale din municipiul Suceava îi alungă pe cumpărători şi îi obosesc pe comercianţii care vin cu marfa aici. Fantomaticul verde care dă pieţei imagine SF nu dă semne că are să dispară pe cale naturală, aşa cum a fost asigurat primarul Ion Lungu de către firma care a executat lucrarea, astfel încât în plin sezon de zarzavaturi şi legume proaspete tot mai mulţi cumpărători se orientează spre alte pieţe din oraş, chiar dacă le este mai greu, din punct de vedere al drumului pe care îl au de parcurs cu sacoşele pline până acasă.
”Toate culorile sunt modificate, nu poţi aprecia ce să cumperi. Am scos portofelul din geantă, să plătesc ceva şi în primul moment am crezut că am luat cine ştie cum portofelul altcuiva. Avea cu totul altă culoare, primul gând a fost că nu-i al meu”, a spus o suceveancă în trecere prin raionul de zarzavaturi din Piaţa Centrală.
”Pentru zarzavaturi şi legume prefer să merg mai mult, până în Piaţa Mică, pentru că aici nu ştiu ce cumpăr. Un criteriu important la alegerea roşiilor este cum arată, nu? Aici arată mov sau maro”, ne-a declarat o altă cumpărătoare care a renunţat la aprovizionarea cu legume proaspete din Piaţa Centrală.
Nemulţumiţi sunt şi producătorii şi comercianţii din piaţă, afectaţi nu doar de scăderea vânzărilor, ci şi de lumina nesănătoasă care îi deranjează la ochi. Unii acuză şi probleme mai serioase de sănătate, precum dureri de cap şi oboseală excesivă provocate de expunerea prelungită la lumina verde de sub cupolă.
După ce a aşteptat zadarnic decolorarea cupolei de la soare, administraţia pieţelor a decis schimbarea a 10% din acoperiş
Administratorul Pieţei Centrale, Sorin Chircea, ne-a declarat că primăria, împreună cu proiectantul şi executantul, încearcă să schimbe măcar 10% din acoperiş pentru că numărul comercianţilor şi cumpărătorilor nemulţumiţi este din ce în ce mai mare. ”Culoarea verde a fost impusă de la Urbanism deoarece este o construcţie din zona centrală. A fost ales un acoperiş verde cu 65% transparenţă, dar nu s-a gândit nimeni că atunci când vor fi legume pe tarabe culoarea acestora va fi modificată din această cauză”, ne-a declarat Sorin Chircea.
Într-adevăr, planul urbanistic al Primăriei Suceava prevede că ”pentru acoperişurile clădirilor din zonele istorice sunt permise doar învelitori având aceeaşi formă, culoare şi material ca modelul original”, numai că dacă la ”modelul original” proiectantul şi executantul din perioada comunistă s-au bazat pe principiile fizicii pentru a aduce lumina naturală prin cupola pieţei, cei care s-au ocupat de modernizarea pieţei în acest an au trântit un acoperiş verde şi au constatat efectele după ce producătorii au venit cu marfa pe tarabe.
Când s-a redeschis piaţa, primarul de Suceava, Ion Lungu, declara că primăria nu a putut schimba culoarea acoperişului, fiind obligată de Disciplina în Construcţii să refacă piaţa conform proiectului iniţial, în care acoperişul era tot verde. ”Partea bună este că discutând problema cu furnizorul materialului din care este făcut acoperişul, m-a asigurat că pigmentul acestuia se va duce în aproximativ jumătate de an, de la razele soarelui, iar atunci nu vor mai fi probleme”, spunea Lungu, la începutul lunii martie a acestui an.
Firma care a câştigat licitaţia şi s-a ocupat de înlocuirea acoperişului este SC Peter Group SRL Suceava.
(11 iul 2016, 12:06:56
Si totusi, se intimpla tot in Suceava!!!
Vorba strabuna ca “omul sfinteste locul”, a devenit o moneda davalorizata si aruncata in colbul drumului.